23/12/2021
https://www.facebook.com/100044290910997/posts/476125700540456/
Știi, cu cât se apropie momentul să-l parchez și să plec acasă, timpul începe să se dilate tot mai mult. Simt că minutele devin ore iar orele devin zile, zilele devin...
Până și ultima picătură de răbdare rămasă după un an de zile de trafic, așteptări, cozi, nervi și multe altele, e pusă la încercare în acea ultimă cursă pe acest an. Ore aruncate în neștire de cei din depozite de parcă ar fi la ofertă. Șase ore la descărcat, patru ore la încărcat, așteaptă în parcare, le spun cu o așa ușurință de parcă la sfârșitul zilei zici că o să cobor din camion și plec acasă împreună cu ei. De parcă n-aș avea încă câteva sute de kilometri de făcut.
Te uiți în jurul tău pe stradă și toți sunt grăbiți, toți se duc undeva sau vin de undeva iar noi cu camioanele ii încurcăm. Toți sunt nervoși, îngândurați, vin, pleacă iar noi le stăm în cale. Mai are rost să le explic că în unul din camioanele ălea ce-i încurcă pe ei se află cadourile lor? Cadouri ce vor fi deschise în ziua de Crăciun, copii, părinți, prieteni adunați în jurul bradului și vor aduce milioane de zâmbete pe fețele lor. Eu dacă sunt norocos, voi ajunge acasă odată cu Moș Crăciun la cm curg încărcările.
Hai, încă puțin, îmi tot repet de câteva zile încercând să mă incurajez singur. O muzică bună în boxe, un fes de Moș Crăciun în cap, o cafea, într-un fel sau altul trebuie să simt spiritul Crăciunului.
Încă puțin...
