Primaria Municipiului Sebes

Call Directions Website Contact the business

Primaria Municipiului Sebes Pagina oficiala a Primariei Municipiului Sebes

12/10/2026

UN NOU PROIECT LA SEBEȘ: PARC FOTOVOLTAIC PENTRU AUTOCONSUM

Municipiul Sebeș a depus un proiect în vederea obținerii unei finanțări europene nerambursabile prin Fondul pentru Modernizare, pentru realizarea unui parc fotovoltaic destinat autoconsumului, dotat cu sisteme de stocare a energiei.
Investiția presupune construirea unui parc fotovoltaic cu o putere instalată de 1.000 kW, amplasat pe un teren achiziționat recent de municipalitate în perimetrul fostei platforme industriale „Mobis”. Capacitatea de producție a fost dimensionată pentru a acoperi o parte semnificativă din consumul de energie electrică al Primăriei Municipiului Sebeș, al instituțiilor și serviciilor publice subordonate, al sistemului de iluminat public, precum și al celorlalte puncte de consum aflate în administrarea municipiului.
Implementarea proiectului va contribui la reducerea cantității de energie electrică achiziționate din rețea și, implicit, la diminuarea cheltuielilor cu energia suportate din bugetul local. În același timp, investiția răspunde unei nevoi importante de dezvoltare a capacităților locale de stocare a energiei electrice, care permit utilizarea mai eficientă a energiei produse, echilibrarea consumului în perioadele de vârf și creșterea flexibilității sistemului energetic local.
Prin integrarea sistemelor de producție fotovoltaică, a soluțiilor de stocare și a unui sistem inteligent de management al energiei, Municipiul Sebeș va putea valorifica într-o măsură mai mare resursele regenerabile disponibile și își va optimiza consumul energetic. Energia produsă local va acoperi o parte din necesarul instituțiilor și serviciilor publice, reducând dependența de energia achiziționată din rețea și limitând impactul fluctuațiilor prețurilor asupra bugetului local.
Realizarea acestei investiții reprezintă un pas important în direcția creșterii eficienței energetice, reducerii costurilor de funcționare, consolidării autonomiei energetice și susținerii dezvoltării durabile a Municipiului Sebeș.
✅Valoarea asistenței financiare nerambursabile solicitată este de 1.088.891 euro.

În cadrul evenimentului dedicat Zilei Mondiale a Educației care a avut loc astăzi, au fost oferite premii unui număr de ...
06/10/2026

În cadrul evenimentului dedicat Zilei Mondiale a Educației care a avut loc astăzi, au fost oferite premii unui număr de 372 de elevi și 80 de cadre didactice, pentru rezultatele deosebite obținute la concursurile școlare.

05/10/2026
04/10/2026
Municipiul Sebeș – parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba IuliaMarți, 29 septembrie 2026, ...
04/10/2026

Municipiul Sebeș – parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

Marți, 29 septembrie 2026, Primăria Municipiului Sebeș a avut plăcerea de a primi vizita unui numeros grup de studenți români și străini, coordonați de lect. univ. dr. Maria Albu, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Vizita a oferit tinerilor prilejul de a descoperi modele de bune practici în administrația publică locală, precum și de a cunoaște patrimoniul cultural și istoric al Sebeșului.
Studenții au fost primiți de viceprimarul Municipiului Sebeș, Dorin Albu, alături de care au vizitat sediul renovat al primăriei și au purtat discuții despre modul de funcționare a administrației publice locale și despre principalele instrumente de planificare și gestionare a dezvoltării municipiului, între care strategia de dezvoltare locală și bugetul local.
Scurta vizită la Sebeș s-a încheiat la Muzeul Municipal „Ioan Raica”, unde tinerii au descoperit repere ale istoriei și patrimoniului local și au aflat despre activitatea muzeului și relația sa cu publicul, o activitate care marchează, în acest an, șapte decenii de existență.
Vizita face parte din proiectul de tip Blended Intensive Programme, intitulat Public Administration and the National Cultural Heritage, organizat în perioada 28 septembrie – 2 octombrie 2026 de Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, prin Facultatea de Drept și Științe Sociale și Centrul de Relații Internaționale, cu finanțare prin programul Erasmus+.
Proiectul reunește 35 de studenți și cadre didactice din cinci universități europene și oferă participanților oportunitatea unor schimburi de experiență, workshopuri și vizite de studiu dedicate administrației publice și relației acesteia cu patrimoniul cultural național.
Alături de Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, în proiect sunt implicate Josip Juraj Strossmayer University of Osijek din Croația, Technical University of Varna și St. Cyril and St. Methodius University in Veliko Tarnovo din Bulgaria, precum și Eötvös József College din Ungaria.
Prin deschiderea către astfel de inițiative, Municipiul Sebeș își reafirmă disponibilitatea de a susține dialogul dintre administrația publică, mediul universitar și tinerele generații, contribuind la schimbul de experiență și la promovarea patrimoniului local în cadrul unor proiecte cu dimensiune europeană.

04/10/2026
1.000 DE SENIORI AI SEBEȘULUI AU SĂRBĂTORIT ZIUA VÂRSTNICULUI LA EVENIMENTUL DE SOCIALIZARE ORGANIZAT DE MUNICIPALITATE ...
03/10/2026

1.000 DE SENIORI AI SEBEȘULUI AU SĂRBĂTORIT ZIUA VÂRSTNICULUI LA EVENIMENTUL DE SOCIALIZARE ORGANIZAT DE MUNICIPALITATE

Pentru a marca Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, municipalitatea din Sebeș a organizat, în data de 1 octombrie 2026, un eveniment de socializare la care au participat o mie de seniori din Sebeș. Programul artistic pregătit de Centrul Cultural „Lucian Blaga” din Sebeș a inclus recitaluri de muzică ușoară și de folclor, momente de dansuri și muzică de fanfară, toate reunite sub genericul „O crizantemă pentru vârsta a treia”. Invitata specială a serii a fost Corina Chiriac, una din cele mai apreciate interprete de muzică ușoară din România, o artistă cu o carieră bogată și un exemplu de longevitate și de implicare în viața publică. Au susținut, de asemenea, recitaluri Alexandra Pamfilie și Alfred Dahinten, care ne-au reamintit cele mai frumoase șlagăre românești și internaționale, precum și Cristian Fodor, îndrăgitul interpret de folclor, care a delectat publicul cu varietatea muzicii populare. Nu au lipsit nici Trupa de Dansuri Săsești pregătită de Anamaria Dahinten și Fanfara din Petrești, invitată la momentul special al tortului aniversar.
Evenimentul a fost organizat de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Sebeș, Direcția Generală de Asistență Socială Sebeș și Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș. Înscrierile s-au efectuat la biblioteca municipală, în baza unor anunțuri publice. La eveniment au participat bunicii găzduiți de Căminul pentru Persoane Vârstnice Sebeș, au fost invitate și cuplurile din Sebeș care au fost premiate în acest an pentru aniversarea a 50 de ani de căsătorie, seniorii care activează în centrele de zi ale serviciilor sociale locale, membrii Asociației Pensionarilor din Sebeș, alături de toți pensionarii care au ales să răspundă invitației publice care le-a fost adresată.

Pentru elaborarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă ( PMUD) al municipiului Sebeș pentru perioada 2026 – 2035, pe t...
29/09/2026

Pentru elaborarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă ( PMUD) al municipiului Sebeș pentru perioada 2026 – 2035, pe teritoriul aferent unităților administrativ teritoriale, care fac parte din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Zona Sebeș, vă rugăm să ne sprijiniți în evaluarea comportamentului de mobilitate al locuitorilor prin completarea chestionarului care se deschide accesand link-ul de mai jos:

https://forms.gle/bAydz9z1xdFE5EmMA

Răspunsurile colectate vor contribui la identificarea problemelor, nevoilor și priorităților, în ceea ce privește mobilitatea urbană, percepute de locuitorii municipiului Sebeș.

Stimată Doamnă/ Stimate Domnule, Primăria Municipiului Sebeș are în derulare realizarea documentației "Actualizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) al Municipiului Sebeș pentru perioada 2026-2035, pe teritoriul aferent unităților administrativ-teritoriale care fac parte din ...

Address

Piata Primariei, Nr. 1
Sebes
515800

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Primaria Municipiului Sebes posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Primaria Municipiului Sebes:

Shortcuts

Share