07/09/2026
Astăzi a început un nou an școlar!
Le urăm tuturor elevilor mult succes, spor la învățătură și un an școlar plin de bucurii! Transmitem, de asemenea, un mesaj de apreciere cadrelor didactice și părinților, care îi însoțesc în această nouă etapă.
În prima zi de cursuri, municipiul a înregistrat o intensificare a traficului rutier și pietonal, mai ales pe parcursul dimineții. Echipajele Poliției Locale au fost prezente în zonele unităților de învățământ cu aglomerație ridicată, pentru a sprijini fluidizarea circulației și siguranța elevilor.
Pe toată durata anului școlar, vom rămâne zilnic în apropierea școlilor și grădinițelor, îndeosebi în intervalele de dimineață, pentru a preveni situațiile care ar putea pune în pericol siguranța copiilor.
Ordinea în trafic depinde de fiecare dintre noi. Le reamintim conducătorilor auto câteva reguli esențiale:
🚗 parcați doar în locurile special amenajate;
🚗 evitați opririle care blochează o bandă de mers;
🚗 lăsați complet libere trecerile de pietoni.
Câteva minute de răbdare în plus, dimineața, pot evita un accident.
Mult succes tuturor elevilor în noul an școlar! 📚