Arhitect Pitesti

Arhitect Pitesti Proiectăm viitorul! Oferim servicii complete de proiectare, arhitectură, consultanță, servicii de rea

Datorită profesionalismului și seriozității, suntem pe piață încă din anul 2007 și reușim să ne menținem încă de pe atunci pe pozițile fruntașe din întreaga țară, în timp ce în județul Argeș ne mândrim cu titlul de” lideri de piață”. Oferim servicii complete de proiectare, arhitectură, consultanță, servicii de realizare a construcțiilor civile și industriale, de avizare/ autorizare, dar și servici

i de design interior/exterior. Așadar, avem capacitatea de a fi alături de dumeavoastră în realizarea proiectului de la A la Z, inclusiv în etapa dificilă de avizare și autorizare. Încă un aspect foarte important: serviciile noastre nu se adresează doar publicului din județul Argeș, ci întregului public din țară sau chiar din afara acesteia. Cu ajutorul nostru, visele vor deveni realitate, astfel vom ține cont întocmai de ideile dumneavoastră, vom urmări eficientizarea costurilor, dar vom și respecta cu rigurozitate normele în vigoare. Folosim tehnici avansate de proiectare, capabile să reproducă desene realiste și exacte, care să faciliteze înțelegerea vizuală.

O nouă imagine. Aceeași clădire. O transformare completă. ✨Reabilitarea înseamnă mai mult decât lucrări de construcții –...
18/06/2026

O nouă imagine. Aceeași clădire. O transformare completă. ✨

Reabilitarea înseamnă mai mult decât lucrări de construcții – înseamnă redarea valorii unei clădiri și pregătirea ei pentru generațiile următoare.

Aceste imagini surprind progresul unuia dintre proiectele realizate de Silvora Tera, unde fiecare etapă din șantier reflectă soluțiile gândite în faza de proiectare.

Pentru noi, fiecare proiect este despre viziune, funcționalitate și durabilitate.

📍 Revenim curând cu imagini din etapa finală.

După șase luni, Dumnezeu privește spre Pământ și îl vede pe Noe stând în grădină cu capul în mâini.– Noe! strigă Dumneze...
16/06/2026

După șase luni, Dumnezeu privește spre Pământ și îl vede pe Noe stând în grădină cu capul în mâini.
– Noe! strigă Dumnezeu. Sunt pe cale să trimit Potopul. Cum merge treaba? Unde este Arca?
Noe oftează adânc.
– Doamne, iartă-mă, dar lucrurile nu mai sunt ca pe vremuri...
– Cum adică?
– Păi, mai întâi am avut nevoie de autorizație de construcție. Apoi compania de electricitate mi-a cerut să plătesc mutarea liniilor de înaltă tensiune care treceau exact pe traseul pe unde trebuia lansată Arca la apă.
– Și?
– Și când am vrut să tai lemne pentru construcție, am aflat că pădurea este zonă protejată. Mi s-a spus că acolo trăiește o specie rară de bufniță și că nu am voie să ating niciun copac.
– Înțeleg...
– Nu e tot, Doamne! Când am început să adun animalele, am fost dat în judecată de activiștii pentru protecția animalelor. Au spus că țin animalele captive împotriva voinței lor și că două exemplare din fiecare specie într-o singură corabie reprezintă cruzime față de animale.
Dumnezeu începe să-și piardă răbdarea:
– Și Arca?
– Păi... Ministerul Muncii m-a întrebat câte minorități voi angaja pe șantier. Sindicatul a interzis să-mi folosesc propriii copii la construcție, pentru că nu sunt membri de sindicat și nu au certificările necesare.
– Altceva?
– Da. Fiscul mi-a pus sechestru pe toate bunurile. Susțin că încerc să părăsesc țara cu specii protejate și că fac export ilegal de animale pe cale de dispariție.
Dumnezeu oftează:
– Bine, Noe... și cât timp îți mai trebuie?
– Dacă totul merge perfect, cam zece ani

🏡 Casa pe care o visezi poate începe astăzi.Nu cu cărămizi.Nu cu șantier.Ci cu un proiect bine gândit.La Silvora Tera pr...
12/06/2026

🏡 Casa pe care o visezi poate începe astăzi.

Nu cu cărămizi.
Nu cu șantier.
Ci cu un proiect bine gândit.

La Silvora Tera proiectăm locuințe care îmbină estetica, funcționalitatea și confortul.

📞 Programează o întâlnire și descoperă cm poate arăta viitoarea ta casă.

🌞De 1 Iunie ne luăm o scurtă pauză pentru zâmbete, joacă și momente petrecute alături de cei dragi. 💛Echipa Silvora revi...
29/05/2026

🌞De 1 Iunie ne luăm o scurtă pauză pentru zâmbete, joacă și momente petrecute alături de cei dragi. 💛

Echipa Silvora revine marți, 2 iunie, cu energie, inspirație și aceeași pasiune pentru proiectele voastre. ✨

Până atunci, vă dorim o Zi a Copilului plină de bucurii, râsete și amintiri frumoase! 🧸☀️
La mulți ani tuturor copiilor – mici și mari! 🎉

🏡 Ai în minte casa visurilor tale, dar nu știi de unde să începi?Primul pas este un proiect bine gândit. La Silvora Tera...
22/05/2026

🏡 Ai în minte casa visurilor tale, dar nu știi de unde să începi?

Primul pas este un proiect bine gândit. La Silvora Tera, transformăm ideile în planuri clare și te ghidăm pas cu pas în procesul de proiectare.

În cadrul unei consultanțe discutăm despre:
✔️ cât costă proiectul unei case
✔️ ce include proiectarea
✔️ etapele până la autorizație
✔️ soluții adaptate nevoilor și bugetului tău

Fiecare casă începe cu o conversație. Noi suntem aici să îți oferim claritate și direcție. ✨

📩 Scrie-ne pentru o discuție și hai să conturăm împreună viitoarea ta casă.

Fiecare proiect începe cu un vis.Pentru unii înseamnă liniște.Pentru alții, joacă, flori, lumină sau seri petrecute în f...
14/05/2026

Fiecare proiect începe cu un vis.
Pentru unii înseamnă liniște.
Pentru alții, joacă, flori, lumină sau seri petrecute în familie. 🌿

Un foișor cochet pentru serile lungi de vară.
O cameră de poveste pentru cei mici.
O grădină în care râsetele copiilor se împletesc cu parfumul florilor.
Un loc care nu este doar o casă, ci „acasă”. ✨

La Silvora Tera, ascultăm poveștile oamenilor, le înțelegem dorințele și le transformăm în spații create special pentru stilul lor de viață.
Pentru că fiecare familie merită un loc în care să se regăsească, să crească și să creeze amintiri frumoase.

📐 Casa visurilor tale începe aici.
Iar noi suntem alături de tine la fiecare pas.

✨ Eleganță modernă și funcționalitate într-un singur proiect!Acest proiect rezidențial realizat de Silvora Tera pune acc...
13/05/2026

✨ Eleganță modernă și funcționalitate într-un singur proiect!

Acest proiect rezidențial realizat de Silvora Tera
pune accent pe linii contemporane, spații luminoase și integrarea armonioasă în peisajul natural.
Designul minimalist, accentele calde din lemn și zonele vitrate generoase creează un ambient confortabil și primitor pentru întreaga familie. 🏡🌿

La Silvora Tera transformăm ideile în spații construite cu atenție la detalii, eficiență și estetică.

📩 Contactează-ne pentru proiecte de arhitectură, design și construcții adaptate nevoilor tale!

📐🏡 Un proiect autorizat trebuie respectat întocmai.În domeniul construcțiilor, fiecare detaliu contează — de la proiecta...
12/05/2026

📐🏡 Un proiect autorizat trebuie respectat întocmai.

În domeniul construcțiilor, fiecare detaliu contează — de la proiectare și verificare tehnică, până la execuție și recepția finală. Conform legislației în vigoare, modificarea soluțiilor tehnice sau nerespectarea proiectului autorizat poate conduce la:
⚠️ refacerea documentației
⚠️ costuri suplimentare
⚠️ întârzieri în execuție
⚠️ necesitatea obținerii unei noi autorizații de construire

La Silvora Tera
punem accent pe:
✔️ proiectare corectă și completă
✔️ respectarea normelor tehnice și legislative
✔️ consultanță permanentă pe parcursul execuției
✔️ colaborare cu specialiști atestați
✔️ soluții sigure, eficiente și sustenabile

📋 După obținerea autorizației de construire, este esențială respectarea etapelor legale: notificarea începerii lucrărilor, coordonarea fazelor determinante și recepția conform procedurilor prevăzute de lege.

Construim responsabil, pentru proiecte care rezistă în timp. 🤝

📍 Din Pitești, proiectăm pentru întreaga țară.
🌐 www.proiectcasemoderne.ro

🏡📐 La Silvora Tera, fiecare proiect începe cu o idee și se transformă într-un spațiu construit cu responsabilitate, este...
12/05/2026

🏡📐 La Silvora Tera, fiecare proiect începe cu o idee și se transformă într-un spațiu construit cu responsabilitate, estetică și funcționalitate.
Fie că vorbim despre locuințe moderne, spații comerciale sau documentații tehnice complete, echipa noastră pune accent pe calitate și atenție la fiecare detaliu.
✔️ Proiecte rezidențiale
✔️ Proiecte comerciale
✔️ Consultanță tehnică
✔️ Proiectare completă – de la idee la autorizație
💡 Transformăm ideile în proiecte care prind viață.
🌍 Proiectăm pe tot teritoriul României, indiferent de oraș.
🌐 www.proiectcasemoderne.ro⁠�
📩 Ai un proiect? Hai să-l construim împreună!

🏡✨ În spatele fiecărui proiect reușit există o echipă dedicată.La Silvora Tera, combinăm creativitatea, experiența și at...
12/05/2026

🏡✨ În spatele fiecărui proiect reușit există o echipă dedicată.

La Silvora Tera, combinăm creativitatea, experiența și atenția la detalii pentru a transforma fiecare idee într-un proiect bine gândit și durabil.

👷‍♂️👩‍💻 De la concept și proiectare, până la documentație și consultanță tehnică, lucrăm împreună pentru rezultate care inspiră încredere.

✔️ Proiecte rezidențiale
✔️ Proiecte comerciale
✔️ Design modern și funcțional
✔️ Soluții personalizate
✔️ Proiectare completă

🌍 Proiectăm pe tot teritoriul României, indiferent de oraș.
📍 Din Pitești, pentru proiecte care rămân.

🌐 www.proiectcasemoderne.ro

📩 Ai un proiect? Hai să-l conturăm împreună!

Address

Strada Gheorghe Doja, Nr. 26
Pitesti
110268

Opening Hours

Monday 08:00 - 18:00
Tuesday 08:00 - 18:00
Wednesday 08:00 - 18:00
Thursday 08:00 - 18:00
Friday 08:00 - 18:00

Telephone

+40726015696

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Arhitect Pitesti posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Arhitect Pitesti:

Share