18/02/2026
În ultimii ani, multe investiții în turism s-au concentrat pe construcții, fără să fie dublate de investiții în experiența turistică propriu-zisă: trasee, activități, punerea în valoare a naturii și soluții care să ajute comunitățile locale să aibă turism și în afara sezonului.
De aceea am actualizat Masterplanul investițiilor în turism, pentru că realitatea din teren s-a schimbat, iar regulile vechi nu mai răspund tuturor nevoilor.
Ce schimbăm concret?
👉 Introducem ecoturismul ca direcție clară de finanțare.
Asta înseamnă trasee turistice bine amenajate, observatoare de faună, centre de vizitare, infrastructură ușoară pentru mers pe jos sau cu bicicleta – făcute cu grijă față de natură și identitatea locală.
👉 Sprijinim infrastructura de agrement care prelungește sezonul turistic.
Parcuri tematice, aquaparcuri, patinoare, porturi de agrement sau amenajări lacustre – acolo unde ele pot aduce viață economică reală în comunități, nu proiecte fără utilitate.
👉 Turismul balnear rămâne o prioritate.
Continuăm investițiile în baze de tratament, complexe balneare, echipamente medicale și spații de promenadă, pentru că România are resurse naturale care pot susține turismul de sănătate pe termen lung.
Ce înseamnă asta mai exact?
Într-o zonă montană, investiția nu mai este doar despre o clădire nouă, ci diferența o face un sistem bine pus la punct: trasee, puncte de informare, activități care dau sens vizitei și prelungesc șederea. Iar când turiștii stau mai mult, economia locală câștigă pe termen lung.
📌 Documentele pot fi consultate aici: https://shorturl.at/IowMX
Turismul sustenabil se face cu reguli clare și bune și cu implicarea celor care cunosc cel mai bine locurile despre care vorbim.