16/11/2015
Planul de Mobilitate Urbană Durabilă pentru Municipiul Hunedoara este, în esență, un plan de transport pentru perioada 2014-2020 care analizează modul în care cetățenii se deplasează în oraș și în afara lui, cât și provocările în materie de mobilitate cu care se confruntă aceștia, propunând soluții viabile care să asigure dezvoltarea coerentă, incluzivă și prietenoasă cu mediul pe termen lung.
Ca în orice activitate de dezvoltare a orașului, implicarea populației reprezintă un pas-cheie care ne ajută să determinăm nevoile la nivel local, aspectele negative, dar și cele pozitive ale mobilității în Municipiul Hunedoara.
În următoarele luni, vom comunica aici progresul și rezultatele întâlnirilor de lucru cu autoritățile publice și actorii cu un rol determinant în mobilitatea urbană la nivel local. De asemenea, vom invita pe cei ce fac parte din viața cotidiană a orașului să se implice prin completarea unor chestionare, în scopul identificării preferințelor, practicilor de deplasare și aspectelor negative/pozitive în modul în care funcționează transportul în Hunedoara.