Regia Autonomă Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj, aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj începând cu anul 1997, este al doilea aeroport al ţării și primul aeroport regional din România, făcând parte din categoria aeroporturilor regionale moderne ale Europei. Anul acesta, Aeroportul Internațional Cluj celebrează 92 de ani de la începuturile aviaţiei civile la Cluj-Napoca, respectiv
din anul 1932, când, de pe aerodromul militar Someşeni au început să fie operate curse destinate transportului de pasageri.
În evoluția sa, aeroportul a cunoscut o permanentă dezvoltare și modernizare în vederea sincronizării cu dinamica traficului aerian, cu performanțele din ce în ce mai avansate ale aeronavelor, cu exigențele pasagerilor și cu reglementările naționale, respectiv standardele internaționale de aviație civilă.
În anii 2017, 2018 și 2019, Aeroportul Internațional Cluj a înregistrat un trafic record de aproximativ 3 milioane de pasageri anual, care au ales să călătorească spre 45 de destinații din 20 de țări, zborurile fiind operate de 10 companii aeriene. La nivelul anului 2021, în contextul pandemiei de SARS CoV-2 care a afectat grav traficul aerian, Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj și-a păstrat prima poziție în clasamentul aeroporturilor regionale din România, având aproximativ 1.460.000 de pasageri, și a ocupat locul 2 în topul aeroporturilor din România, după Compania Națională București. La nivelul anului 2022, managementul Aeroportului Internațional Cluj depune eforturi considerabile în vederea realizării principalelor obiective ale aeroportului, respectiv recuperarea traficului de pasageri înregistrat înainte de pandemie, consolidarea traficului de marfă, menținerea actualelor destinații reluarea celor suspendate sau anulate, precum și identificarea unor noi oportunități privind dezvoltarea rețelei de rute, cât mai curând posibil.
În anul 2023, Aeroportul Internațional Cluj a înregistrat în premieră absolută un total de 3.240.750 pasegeri şi a devenit primul aeroport regional din România care a depășit acest prag semnificativ de pasageri înregistrați într-un an calendaristic. De asemenea, o prioritate o reprezintă și atragerea companiilor aeriene pentru operarea unor noi destinaţii, creşterea frecvenţelor de operare, modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii, precum și dezvoltarea colaborării cu organismele naţionale şi internaţionale din transportul aerian: OACI, IATA, ACI Europe, ROMATSA, MTI, AACR, EASA, Asociaţia Aeroporturilor din România şi alte instituţii, organisme şi asociaţii din domeniul de activitate aeroportuar. Dezvoltarea traficului aerian al Aeroportului Internaţional Cluj din ultimele 2 decenii a contribuit decisiv la ascensiunea oraşului Cluj-Napoca ca pol de dezvoltare economică, socială, academică, medicală, sportivă sau cultural-artistică a României, astfel că intensificarea schimburilor socio-culturale cu Europa și mediul internațional, au influențat pozitiv dezvoltarea regiunii. Aeroportul Internaţional Cluj deserveşte o arie de acoperire extinsă cu o populaţie de până la 4 milioane de persoane, pe o rază de 200 km, dintre care 1 milion pot ajunge la aeroport în mai puţin de 1 oră. Aeroportul Internaţional Cluj este și va fi întotdeauna un vector important în dezvoltarea economică a regiunii și rămâne partenerul de încredere al călătoriilor tale!