https://www.facebook.com/713637428502683/

Nakasendō.RO, str. Londra nr. 39, sector 1 - Bucuresti, Bucharest (2026)

28/05/2026

‘În căutarea muntelui Fuji’.
2: Planificarea calatoriei de o zi.

Am ales să urmez Circuitul Hakone care oferă o modalitate pitorească de a vizita Hakone, cu promisiunea că în mod sigur voi vedea emblematicul munte Fuji-San.

Vremea se anunță și cu soare după multe zile ploioase.
Plecare din Odakyu-Shinjuku la ora 08.00, sosire ora 20.00.
Traseu:
1.Stația Odakyu Shinjuku-Tokyo cu tren expres pe linia Odakyu către Hakone-Yumoto via Odawara, durează aproximativ două ore.
2. Hakone-Yumoto, cu pitorescul tren roșu HAKONE TOZAN, spre Gora.
3. Gora - cu telecabina HAKONE TOZAN către Gara Sounzan, care urcă pe versantul abrupt al muntelui, oprire, vizitare.
4. Souzan - cu telecabina HAKONE TOZAN spre stația Owakudani, oprire, vizitare.
5. Owakudani - transfer cu telegondola HAKONE către stația Togendai de pe malul lacului Ashi; gondolele pleacă în fiecare minut și au o capacitate de aproximativ zece persoane fiecare. Călătoria pe întreaga lungime a telecabinei durează aproximativ 30 de minute
6.Togendai – cu o navă Hakone Sightseeing Cruise - croazieră turistică pe lacul Ashi.
7. Lacul Ashi – oprire și vizitare în Moto-Hakone și Hakone-machi.
8. Hakone-machi - autobuz HAKONE TOZAN către Hakone Yumoto, oprire, vizitare.
9. Hakone Yumoto - tren spre Shinjuku-Tokyo via Odawara.

Am ales să folosesc abonamentul Hakone Free Pass, de departe cea mai bună modalitate de a te deplasa fără probleme, nu trebuie să cumperi bilete sau să-ți faci griji cu privire la soldul cardului IC, elimină o sursă de stres și îți permite să te concentrezi doar asupra călătoriei.
Abonamentul Hakone Freepass:
- oferă o călătorie unică la un preț avantajos;
- călătorii nelimitate pe opt rețele de transport în zonele Muntelui Fuji și Hakone: trenuri, telecabine, telegondola, autobuze, vaporașe;
- acoperă circuitul turistic popular Hakone: lacul Ashi, valea Owakudani;
- include un bilet dus-întors cu reducere pe liniile Odakyu, între stația Shinjuku-Tokyo și stația Odawara, dacă este cumpărată din Shinjuku;
- acoperă un transport în care se poate urca și coborî liber de nenumărate ori în zona desemnată;
- reduceri la peste 70 de atracții din zonă, inclusiv izvoare termale și muzee;
- este disponibil cu o lună înainte de plecare din toate stațiile liniei Odakyu, la Centrele de Servicii Turistice Odakyu;
- se poate achizitiona doar pentru 2 sau 3 zile.
Am cumparat un Hakone Freepass pentru 2 zile, cu doar o zi înainte de călătorie. Nu mă așteptam să îl găsesc. Chiar dacă l-am folosit doar o zi tot am ieșit în avantaj.
Serviciile pot fi suspendate din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile etc. În plus, în cazul în care serviciile sunt suspendate, se va acorda o rambursare la ultima stație de călătorie (totuși, numai în cazul în care transportul nu a fost utilizat.)
-Abonamentul Hakone Freepass este ridicat la ultima stație de călătorie.

În Japonia cel mai popular și rentabil mod de a călătorii este trenul. JR (Căile Ferate Japoneze) operează toate shinkansen-urile (trenuri de mare viteză) și multe alte linii de tren între și în orașe, dar există și o mulțime de companii private mai mici care operează rute pitorești, trenuri locale, trenuri expres limitate și linii de metrou.
Atenție la Stația Shinjuku-Tokyo!
Pentru mine a fost o provocare.
Este cel mai aglomerat nod feroviar din lume cu peste 3,5 milioane de pasageri zilnic.
- Nu încercați să o memorați; doar concentrați-vă pe cele 4 ieșiri principale (Est, Vest, Sud și Noul Sud).
- Urmăriți panourile informative supradimensionate. Acestea au și texte în limba engleză și folosesc un cod de culori asociat cu liniile de tren/metrou. Fiecare linie are și o literă atribuită (de exemplu, linia circulară JR Yamanote este verde și marcată cu litera „JY”).
- Urmați mereu indicatoarele codificate prin culori și folosiți aplicații de navigație (Google Maps), va pot arăta exact prin ce ieșire să ieșiți la suprafață, oferă informații despre care vagon este cel mai bine să îl alegeți pentru a fi aproape de scările rulante sau de ieșirea potrivită.
- Aici operează diferite companii feroviare (JR East, Tokyo Metro, Toei Subway). Dacă schimbați trenurile, este posibil să trebuiască să treceți prin porți de taxare speciale pentru transferuri. Este bine să aveți la îndemână cardul de călătorie (de ex. Suica) pentru a-l scana rapid.
- Stația este un labirint uriaș, așa că primul pas este să știți unde vreți să ajungeți înainte de a urca sau coborî din tren. Nu vă bazați pe plimbatul la întâmplare.
Am tratat cu respect Stația Shinjuku-Tokyo urmând instrucțiunile de utilizare. De ce? Există pericolul să te rătăcești și să pierzi timp prețios căutând drumul corect.

Adevărul este că această stație te cam amețește. Este bine să ai o rezervă de timp, o oră sau chiar două. Sau să faci un drum de recunoaștere înainte.

În general, trenurile și metroul domină orașele mari precum Tokyo și Osaka, dar turiștii din Kyoto, Hiroshima, Kanazawa și orașele onsen îndepărtate folosesc în mod obișnuit autobuzele.
Principalele lucruri de știut înainte de a merge cu autobuzul oriunde în Japonia:
- Te îmbarci pe ușa din spate și ieși pe ușa din față.
- În autobuzele urbane, poți plăti, în general, cu un card IC (Suica) sau numerar.
-Dacă autobuzul are o taxă fixă, pur și simplu prezentați cardul IC/plătiți cash șoferului când coborâți.
-Dacă autobuzul are taxe variabile (în funcție de distanță), fie prezentați cardul IC când urcați și coborâți, fie luați un bilet de la automatul de la ușa unde vă urcați, apoi se pune în cutia de lângă șofer când coborâți și plătiți cash sau cu cardul IC.
-Majoritatea autobuzelor urbane din Japonia au indicatoare pe care scrie „bagajele mari nu sunt permise”, iar dacă încercați să aduceți o valiză mare într-un autobuz aglomerat, s-ar putea să fiți dezaprobat sau rugat să coborâți (mai ales în orele de vârf).

Am prezentat câteva informații utile de care a trebuit să țin cont cât timp am călătorit în Japonia. Le dau mai departe să fie de folos.

06/05/2026

‘În căutarea Muntelui Fuji’

1. HITORITABI - cuvânt japonez: călătorie solitară.

Au mai rămas 2 zile până la întoarcerea în țară. Seara, schimbând impresii cu cei de acasă, am fost întrebată dacă am văzut muntele Fuji. Pur si simplu uitasem că există. De dimineață până seara aveam în minte doar NAKASENDO.
[Muntele Fuji?] Da, muntele emblemă al Japoniei nu fusese pe lista mea de obiective.
[Cum, nu ai văzut muntele Fuji? Trebuie să îl vezi.]
[Nu mai am cum. În Tokyo vremea va fi mai mult înnorata în urmatoarele zile. Slabe speranțe.]
Și am simțit așa o părere de rău: am venit în Japonia și nu l-am văzut pe FujiSan!
[Mai ai timp să îl vezi. Pleci în excursie la Hakone. Nu ai cm să îl ratezi.]
Și în secunda următoare au început să curgă informații și linkuri despre Hakone.
Nu intenționam să urc pe muntele Fuji, doar să îl văd (traseele Muntelui Fuji sunt deschise vizitatorilor între 1 iulie și 14 septembrie).

Pe scurt, Hakone, ca parte a Parcului Național Fuji-Hakone-Izu, este o renumită atracție atât pentru vizitatorii japonezi, cât și pentru cei străini.
Printre obiectivele turistice emblematice se numără:
- lacul calderă Ashinoko, decorat cu un set de porți Torii portocalii;
- telecabina Hakone care oferă vizitatorilor priveliști panoramice asupra lacului Ashi și a Muntele Fuji;
- izvoarele termale, activitățile în aer liber și nu în ultimul rând frumusețea sa unică.
Orașul este situat la mai puțin de 96 de kilometri de Tokyo, ușor de ajuns călătorind cu faimosul shinkansen, sau cu un tren de mare viteză.

Pentru ultimele zile in Tokyo aveam în program vizitarea mai multor obiective turistice. Însă, cu cât citeam mai mult despre Hakone, îmi doream să merg în această excursie.
Dar mai era un detaliu.
Trebuia să aleg: să plec singură ‘În cautarea Muntelui Fuji” sau să urmez programul inițial.
Nu am mers niciodată singură într-o excursie. Nici măcar acasă. A fost o mare provocare. O călătorie individuală către o destinație nouă este puțin intimidantă: griji legate de siguranță, buget și planificare.
Dar mi-am adus aminte de cuvântul HITORITABI, des întâlnit în jurnalele de călătorie NAKASENDO.

HITORITABI înseamnă a călători singur.
În societatea japoneză a face lucrurile singur este ceva complet normal. În zilele noastre mulți localnici, indiferent de vârstă, preferă să călătorească, să facă drumeții singuri.
De ce să călătorești singur în Japonia?
Japonia are reputația de a fi una dintre cele mai sigure destinații din lume, acesta fiind unul dintre motivele pentru care este o destinație excelentă pentru călătorii solitari.
Oricât de liniștitor ar fi acest lucru, nu înseamnă că țara este lipsită de pericole.
Înainte de a te angaja într-o călătorie solo în Japonia, există anumiți factori de siguranță care trebuie luați în considerare, ca de exemplu: cutremurele care pot duce la situații periculoase, vremea care poate crea fenomene extreme cm ar fi inundații fulgerătoare, alunecări de teren.

Este întotdeauna prudent să informezi pe cineva despre itinerariul tău de drumeție și să-ți înregistrezi drumeția înainte de a începe traseul.
Este necesar să ai un telefon funcțional, o baterie externă, asigurare de sănătate. Iar în zonele împădurite este recomanadat un clopoțel de urs.
Totuși, călătoria solo în Japonia nu este tocmai ușoară.
Rețeaua de transport este derutantă la început, bariera lingvistică este atât de reală, iar cea mai mică greșeală culturală poate duce la priviri dezamăgitoare din partea localnicilor. În zonele rurale îndepărtate localnicii se uită curioși la cei care arată și vorbesc diferit. Și de multe ori încearcă să intre în vorbă și sunt prietenoși.
Daca le respecți valorile culturale mulți localnici vor face tot posibilul să ajute dacă pari confuz sau supărat.
Este Japonia sigură pentru femeile care călătoresc singure?
Pe scurt, da. Probabilitatea de a fi hărțuită de localnici este destul de scăzută.
Este bine de adoptat o ținută conservatoare, cu umerii acoperiți și un decolteu relativ înalt, chiar și în timpul anotimpurilor mai calde. Acoperirea protejează si pielea de bronzare și evită să atragă atenția asupra formelor corpului.

Desigur, dacă nu ai făcut niciodată drumeții sau nu ești un excursionist obișnuit, cel mai bine este să te limitezi la trasee scurte și ușoare sau să te alături unui tur.
Dacă vrei să fii singur, dar nu singur: rezervă tururi.
Dacă vrei să combini timpul petrecut singur cu întâlnirea de oameni noi, există o mulțime de tururi de o zi sau excursii de grup mai lungi sau mai scurte care pot fi rezervate.

Adunând plusurile cu minusurile am ieșit pe plus. De ce? Așa mi-am dorit. Am decis, voi pleca.

2. Planificarea calatoriei ‘În căutarea muntelui Fuji’.

18/04/2026

În vizită la TORA-San
Cine este TORA-San?
TORA-San este protagonistul seriei de filme japoneze "Otoko wa Tsurai yo" (E greu să fii bărbat)”, emblemă a cinematografiei japoneze, compusă din 48 de filme lansate între 1969 și 1995, plus unul în 1997 și altul în 2019, majoritatea regizate de Yōji Yamada.
Seria deține recordul mondial Guinness pentru cea mai lungă serie de filme cu un singur actor principal.

Personajul principal Torajirō Kuruma, interpretat de actorul Kiyoshi Atsumi, este un vânzător ambulant cu inimă de aur, mereu îndrăgostit, dar cu ghinion în dragoste.
Se întoarce periodic la familia sa din Tokyo (la sora lui Sakura, la unchiul și mătușa lui), provocând haos sentimental și situații amuzante.
Filmele sunt celebre pentru că reflectă schimbările sociale din Japonia postbelică, cu implicații asupra vieții de familie și a valorilor tradiționale , îmbinând umorul cu o notă puternică de nostalgie și sentimentalism.

Unde l-am găsit?
În fața stației Shibamata.
Shibamata cu vechea sa stradă comercială, cu magazine în stilul erei Showa, care ofera mâncare japoneză autentică, a devenit locația centrală în povestea lui TORA-San și a servit ca decor pentru acest film.
Aici așteaptă statuia de bronz a lui TORA-San cu celebra sa pălărie si costumul în carouri, pregătit să plece în următoarea sa aventură.
Alături este statuia surorii sale mai mici Sakura Suwa, (interpretată de actrița Chieko Baisho), înfățișată în timp ce își ia rămas bun de la fratele ei, TORA-San.
Statuile ilustrează un moment memorabil în care TORA-San se uită înapoi înainte de a porni la drum.

În vizită la TORA-San.
Nu știam nimic despre TORA-San și despre seria de filme cu tematică din Shibamata.
Dar trecând pe lângă statuia de bronz de lângă gară, am fost curioasă să aflu cine este.
Așa am ajuns la Muzeul memorial TORA-San (Muzeul Katsushika Shibamata TORA-San).
Aici a fost recreat magazinul «Kurumaya», magazin de găluște ‘dango’, prețuit în film și care a servit întotdeauna drept cămin al lui TORA-San după fiecare aventură.
Pășind înăuntru am intrat pe nesimțite în lumea „Otoko wa Tsurai yo”.
Pe măsură ce exploram, se desfășurau scene din film, amintind de schimburi de replici amuzante și asistam la agitația animată din vitrinele magazinelor.
Am găsit expoziții de recuzită și decoruri de scenă din diferite filme, o dioramă în mișcare, un colț cu «călătorie cu trenul cu TORA-San» și alte atracții.

Muzeul Yamada Yoji, aflat lângă, deschis în 1997, aduce un omagiu renumitului regizor Yamada Yoji, care a regizat aproape toate filmele TORA-San.
Constă dintr-o singură sală de expoziție: un bust al renumitului regizor înconjurat de premii binemeritate. Sunt expuse scenariile, materialele scrise și vechile echipamente de înregistrare.
Pasionații de divertisment vintage vor fi încântați și de numeroasele postere cu filme clasice care împodobesc spațiul.

Dacă nu ați văzut niciodată seria de filme , nu vă faceți griji, pentru că există multe de explorat.
Este realizată o recreere a străzilor orașului Shibamata din perioada anilor 1950-1960, un loc perfect pentru fotografii.
Așa îți poți face o idee despre cm era Japonia în acea perioadă.
Vizitarea acestor muzee a fost o experiență mult mai captivantă decât mă așteptam.

30/03/2026

Yamamoto-tei - grădină japoneză apreciată la nivel mondial pentru frumusețea sa incomparabilă.

Am evadat pentru trei ore la Yamamoto-tei - o reședință istorică, cu o grădină tradițională japoneză, situată în Shibamata -Tokyo.

Yamamoto-tei a fost reședința privată a lui Einosuke Yamamoto și a familiei sale timp de patru generații. Yamamoto a fost fondatorul Yamamoto Kojo, companie producătoare de piese metalice și obturatoare pentru camere foto.
Yamamoto-tei este Patrimoniu Cultural, transformată în muzeu și grădină publică si desemnată ca Proprietate Culturală Tangibilă de către districtul Katsushika din Tokyo, deschisă pentru vizitare în 1991.
Construită în anii 1920, reședința Yamamoto-tei este cunoscută pentru amestecul său unic de arhitectură rezidențială japoneză (shoin-zukuri) și elemente occidentale.
Camerele prezintă elemente clasice, inclusiv podele acoperite cu tatami și pereți despărțitori tipic japonez (shoji), iar multe dintre camere își deschid ușile glisante către o grădină japoneză interioară.

Proprietatea Yamamoto-tei este celebră pentru grădina sa în stil tradițional ‘shoin’, tipic locuințelor nobiliare și este apreciată pentru:
-Designul său meticulos care creează o senzaț:ie de profunzime într-un spațiu limitat, cu o suprafața de 890 de metri pătrați.
-Solul acoperit cu mușchi în loc de iarbă, un aspect comun în designul grădinilor japoneze folosit pentru a crea o atmosferă de vechime și liniște.
-Iazul plin cu nuferi, cu arbori și arbuști luxurianți mereu verzi și cascada artificială ce asigura un sunet plăcut în grădină.
-Aleea de piatră și gardurile de bambus care ghidează vizitatorul într-o experiență estetică.
- Felinarul de piatră (tōrō) și bazinul de apă din piatră (tsukubai) folosit adesea în ritualurile de purificare.
Gradina este recunoscută frecvent ca fiind una dintre cele mai bune din Japonia de către publicații specializate.

Am putut explora încăperile cu tatami și sala de ceai - spațiu conceput pentru contemplare și relaxare. Tradiția cere ca inălțămintea să fie scoasă înainte de a intra.
Am savurat meniul rafinat al ceainăriei Yamamoto-tei: ceai verde matcha și dulciuri tradiționale japoneze (wagashi), toate servite admirând grădina japoneză, scăldată într-un văl de lumină filtrată.

25/03/2026

JINRIKISHA (ricșă trasă de om) este un vehicul japonez tradițional japonez, inventat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, termenul însemnând „vehicul propulsat de om”.
Dispune de două roți mari, un corp de tip scaun și un acoperiș pliabil pentru protecția pasagerilor.

Azi este folosită predominant în aproape toate zonele turistice, oferind un mod de vizitare relaxat și nostalgic.

12/03/2026

Nuntă în stil japonez la Templul Meiji Jingu din Tokyo

Vizitând templul Meiji din Tokyo am avut norocul să întâlnesc un moment rar: o ceremonie de nuntă în stil Shinto.
Un cuplu de miri, cu mireasa îmbrăcată într-un superb kimono de nuntă japonez, a ieșit din sala principală a templului împreună cu alaiul de nuntași și au început procesiunea de nuntă în curtea templului.
A durat mai puțin de zece minute, dar a fost impresionant.
Procesiunea a început solemn, dar a devenit prietenoasă când grupul de turiști entuziaști au aclamat și au bătut din palme, făcându-i pe miri să zâmbească.
Alte cupluri așteptau să intre în sala de ceremonie, altele așteptau să înceapă procesiunea iar noi, vizitatorii, așteptam să îi vedem. Un moment unic.

Templul Meiji Jingu este un mare altar Shinto dedicat primului Împărat al Japoniei moderne, Împăratul Meiji (1852-1912) și al soției sale Împărăteasa Shōken. Aici se comemorează spiritele lor zeificate.
Japonezii au un respect deosebit pentru Împăratul care a încheiat epoca Shogunatului și a hotărât modernizarea Japoniei.
După moartea Împăratului Meiji în 1912, pentru a-i aduce un omagiu s-a decis construirea unui altar, iar locul ales a fost o grădină de iriși, preferata familiei imperiale.
Japonezii au construit acest altar ca spiritele Împăratului și a soției sale să se poate bucura și după moarte de locurile îndrăgite și familiare, dar și să dea din când în când o mână de ajutor muritorilor ce vin aici să le ceară sfatul.

Situat în pădurea Yoyogi care se întinde pe o suprafață de 70 de hectare templul beneficiază si de liniștea și frumusețea acesteia. Se spune că pădurea care înconjoară altarul este sacră.
Parcul Yoyogi este de fapt o creație cât se poate de artificială: pădurea a fost pornită de la zero acum peste 110 de ani și a fost concepută ca un proiect pe-o durată de 150 de ani.
A fost creată cu ajutorul voluntarilor ce au plantat peste 100.000 de copaci din 365 de specii diferite, donații ale oamenilor din întreaga Japonie.
Un proiect al unei întregi națiuni, cu un rezultat spectaculos.

Inaugurat oficial în 1920 a fost finalizat în 1926.
Este situat în centrul orașului Tokyo și vecin cu atracții turistice importante ca zona Shibuya și agitatul Harajuku.

Cea mai mare parte a complexului sanctuar a fost grav avariat în timpul bombardamentelor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Reconstrucția a început după război cu fonduri publice și a fost finalizată în octombrie 1958.

Templul are mai multe intrări, doua dintre ele fiind impresionante, iar accesul în incinta sanctuarului este marcat de o poarta masivă din lemn.
Principalul ansamblu de clădiri ale sanctuarului se află la zece minute de mers pe jos prin pădure atât de intrarea sudică, lângă Stația Harajuku, cât și de intrarea nordică, lângă Stația Yoyogi.

Altarul este cât se poate de simplu, străjuit de arbori de camfor considerați sfinți.
Doi dintre ei formează un cuplu celebru în Japonia, sunt considerați sacri si vizitați de mulți oameni. Se gasesc în partea stângă a altarului principal, cu fața la sala de cult.
Se spune că sunt protectorii casei și ajută la întărirea relațiilor într-un cuplu. Dacă doi soți se ceartă și vin aici pentru a se sfătui cu spiritele arborilor de camfor, gata, problema se rezolvă.
Poate și pentru acești copaci, la Meiji-Jingu se celebrează atât de multe căsătorii tradiționale după ritualul Shinto.

Jingu Gyoen – grădina interioară a templului – este singura porțiune de parc ce a existat înainte de construirea altarului. Se povestește că Împăratul Meiji o îndrăgea în mod deosebit și venea des aici.
Grădina are tot ce-i trebuie: o casă de ceai, un mic iaz plin de nuferi, alei ce te conduc spre grădina de iriși sau spre cea de azalee. E drept, n-am nimerit în sezonul cel mai potrivit. Dar mi-a plăcut mult plimbarea. Odată ce intri în grădina templului uiți că ești în centrul unuia dintre cele mai aglomerate orașe din lume.

Poteca de pietriș de la intrarea de sud (stația Harajuku) este strajuită de butoaie de sake și vin stivuite.
Butoaiele sunt donate anual de producătorii de sake din toată Japonia ca ofrandă adusă spiritelor zeificate ale Împăratului Meiji și Împărătesei Shōken.
Sake este o băutură esențială în ritualurile shintoiste, folosită pentru a purifica și a aduce ofrande zeilor (kami).
Donațiile simbolizează o legătură spirituală dar și o rugăciune pentru recolte bune și prosperitate.
Deși sunt impresionante ca decor, butoaiele învelite în paie sunt de fapt goale. Conținutul lor este folosit pentru festivalurile și ceremoniile anuale ale altarului.

Lângă butoaiele de sake există și o colecție de butoaie de vin de Bordeaux, din Franța, arătând astfel interesul Împăratului Meiji pentru cultura occidentală.
Vinul este oferit spre consacrare altarului Meiji Jingu, gestul simbolizand prietenia dintre Franța și Japonia.

Fiind o duminică de sfârșit de octombrie am beneficiat și de expoziția de crizanteme din fața altarului.
Crizantema, ca imagine a casei imperiale, nu putea lipsi de la Meiji Jingu, simbolizând longevitatea și onoarea.

Se spune că locul e încărcat cu multe energii pozitive, așa că milioane de turiști și localnici vin special aici pentru recreere dar și să se roage, știind că rugile adresate spiritelor au șanse mai mari să fie ascultate.

11/03/2026

Murasaki Shikibu, autoarea uneia dintre cele mai mari opere ale literaturii japoneze - 'Genji Monogatari' , considerate a fi si cel mai vechi roman complet din lume

Murasaki Shikibu (973/977-1016) s-a născut în Heian-Kyō, într-o familie aristocratică ce domina scena politică a Epocii Heian – Clanul Fujiwara.
Mare erudit, tatăl ei a avut grijă să primească o educaţie aleasă, cultivîndu-i interesul pentru literatură şi talentul de scriitoare. Rămasă văduvă încă de tînără, a primit să devină doamnă de onoare a Împărătesei Shōshi, dedicîndu-şi scrisului orice clipă de răgaz.
În această perioadă a ţinut un jurnal intim (Murasaki Shikibu Nikki), în care a povestit întîmplări din viaţa de zi cu zi de la Curte, şi a compus poeme 'waka' de o sensibilitate şi o delicateţe tulburătoare.

Tot atunci a scris şi Povestea lui Genji - 'Genji Monogatari', o cronică de o complexitate şi o profunzime uluitoare a tot ce reprezintă viaţa la Curtea Imperială în Epoca Heian.
Scrisă cu secole înainte de Shakespeare şi Chaucer, Povestea lui Genji marchează naşterea romanului japonez şi, după mai bine de un mileniu, continuă să uimească cititorii din întreaga lume.

https://www.instagram.com/reel/DVo0hZ8CicW/?igsh=MWluZ3F4enY3ZWhueg==

23/02/2026

Templul ‘Shibamata Taishakuten’ - De ce este unic si de ce dorești să îl revezi ?
Pentru că este o opera de artă care nu se uită.

Templul ‘Shibamata Taishakuten’ , inima si sufletul localnicilor din Shibamata, cartier din estul orașului Tokyo, este o atracție locală și loc de pelerinaj.

Cunoscut oficial sub numele de ‘Kyoei-zan Daikyoji’, este un templu budist fondat în 1629 și dedicat lui ‘Taishakuten’, una dintre cele mai importante zeități din budism, care protejează oamenii de dezastre cauzate de foc și de boli.

Sit istoric important, celebru pentru: sculpturile complexe din lemn din jurul pereților sălii de rugăciune și pentru grădina japoneză din spatele templului.

Sculpturile în lemn au fost realizate de aceiași artiști care au contribuit la construirea templului ‘Toshogu’ din Nikko. Spre deosebire de sculpturile vopsite in culori vii de la ‘Toshogu’, sculpturile de la ‘Taishakuten’ au rămas nevopsite.

Poarta templului ‘Niten-mon’, prima structura impresionanta care iți iese în cale, a fost construită în 1896 și decorată cu sculpturi elaborate. Ea te conduce către sala principală ‘Taishaku-do’, locul unde vizitatorii vin să se roage.
Sub poartă sunt asezate statuile gardienilor templului.

Principalul reper care marcheaza sala ‘Taishaku-do’ este celebrul pin negru încolăcit pe fatada, numit „Zuiryu-no-matsu” („Pinul Dragon al Norocului”).
Pinul de aproximativ 500 de ani este desemnat monument din 2016. Trunchiul copacului care se înalță drept spre cer și frunzișul luxuriant formează aspectul unui dragon pe punctul de a zbura, de unde și denumirea actuală. Ramurile se întind ca și cm ar proteja sala ‘Taishaku-do’.

Majoritatea clădirilor de la ‘Taishakuten’ sunt acoperite cu sculpturi din lemn, dar piesa de rezistență poate fi văzută în zona cu plată din spatele sălii ‘Taishaku-do’.
Merită cu siguranță să te descalți și să plătești taxa de intrare pentru a vedea sculpturile budiste și să vizitezi grădina interioară.

În partea dreaptă a Sălii ‘Taishaku-do’ se află intrarea către galeria de sculpturi ‘Daikyakuden’ - Marea Sală de Recepție a Vizitatorilor.
De-a lungul traseului sunt expuse sculpturi în lemn, opere de artă de valoare națională.
Pereții sunt acoperiti cu zece panouri din lemn cu sculpturi complexe, fiecare ilustrând un aspect din viața și învățăturile lui Buddha, precum și scene din folclorul local.

Nivelul ridicat de măiestrie investit în realizarea acestora este scos în evidență de complexitatea detaliilor, de expresivitatea fețelor sculptate.
Impresionant de reali sunt și dragonii care susțin structura la nivelul inferior.

Sanctuarul interior și sculpturile sale sunt controlate climatic și protejate de elemente din sticlă, ceea ce face ca vizitarea lor să fie accesibilă în orice sezon.
Panourile sunt periate o dată pe an pentru a îndepărta păianjenii și, în rest, rămân neatinse pentru a le conserva longevitatea.

Situată in spatele templului și inclusă în zona cu taxă, de neratat este și gradina ‘Suikei-en’, o grădină de templu, de mare valoare artistică.
Istoria sa datează din 1926, când a fost reprezentată în „Harta completă a incintei templului Taishakuten".

Nu este foarte mare, cu o suprafață de aproximativ 2.000 de metri pătrați, dar suficient de spațioasă și care compensează prin detalii fin elaborate cm ar fi: pajiștea decorată cu piatră nobilă; atmosfera liniștită oferită de mica cascadă; iazul împrejmuit cu piatră naturală, plin cu crapi japonezi și țestoase; câteva pagode din piatră care stau mărețe printre plante rare și mulți copaci, cocheta ceainărie „Fudoan”.

În 1960 a fost construită o alee acoperită care înconjoară grădina, astfel că vizitatorii se pot bucura de peisaj indiferent de vreme.

În 1996, Ministerul Mediului a desemnat acest templu ca fiind unul dintre cele ‘100 de Peisaje Sonore ale Japoniei’, menit să fie un simbol pentru localnici și să promoveze redescoperirea sunetelor vieții de zi cu zi.
Acest titlu confirma frumusețea și atmosfera fără vârstă de la 'Taishakuten'.

09/02/2026

Amintiri pe viață din Shibamata, cartier din Katsushika, Tokyo, unde am locuit timp de șase zile.

Shibamata este o zonă din estul Tokyo-ului, nu departe de râul Edogawa - granița naturală între Tokyo și Prefectura Chiba, renumită pentru atmosfera sa "cristalizată" în timp, cu peisaje urbane vintage bine conservate, unde încă răsună ecoul clopotului de la templul Taishakuten, cu oameni primitori și priveliști minunate de-a lungul râului Edogawa.

Am ales ‘Lodging Tokyo Shibamata’, cu cameră cu ‘tatami’ și ‘futon’, ca punct de plecare și ca punct de sosire în proiectul ‘NAKASENDO’.
A fost locația perfectă ca să putem puncta obiectivele NAKASENDO din Tokyo, 3 zile la început și trei zile la sfârșit.

D**a o zi de Tokyo moderm, printre zgârie-nori și stații aglomerate, Shibamata venea ca o gura de aer proaspăt. Cu o plimbare agale pe vechile străzi savurând istoria și cultura tradițională, Shibamata te relaxează și binedispune.

Când ajungi în stația Shibamata te așteaptă cu un mare ‘bun venit ‘ statuia de bronz a lui ‘Tora-San’ și statuia surorii sale mai mici, Sakura, personajele principale din seria de filme japoneze ‘Otoko wa tsurai yo’ (E greu să fii bărbat), care a rulat din 1969 până în 1995.
Shibamata a servit ca decor pentru acest film, un clasic al cinematografiei japoneze.

Shibamata este cunoscută pentru Templul budist Taishakuten cu o istorie de peste 400 de ani, celebru pentru sculpturile sale complicate în lemn și grădina superbă.

Taishakuten Sandō este o stradă comercială retro, pietonală, care duce la Templul Shibamata Taishakuten, cu magazine în stilul erei Showa, cu structuri autentice din lemn, cu o atmosferă plină de arome îmbietoare. Aici găsești celebrul ‘dango’ (biluțe din făină de orez pe frigărui), dulciuri wagashi, 'senbei' sărate (biscuiți din orez) și cele mai proaspete preparate din pește de râu, toate așteptând să fie savurate.
În plus găsești suveniruri, jucării tradiționale, mult farmec și căldura oamenilor buni.

Trebuie să încerci celebrele și delicioasele „Kusa-dango” (găluște lipicioase din orez cu pelin japonez), preferatele mele.
Cel mai apropiat de templu este magazinul de ‘dango’ Kameya-Honpo, deschis încă din 1901, celebru pentru că a servit ca locație de filmare și model pentru casa lui Tora-San.

Aproape de Templul Taishakuten, la Yamamoto-tei (fosta reședință Yamamoto) am vizitat o grădină japoneză apreciată la nivel mondial pentru frumusețea sa incomparabilă.

Nu departe de Yamamoto-tei se află două muzee în clădiri separate, situate unul lângă altul.
Muzeul Tora-San este dedicat seriei de filme ‘Otoko wa Tsurai yo’ și prezintă recuzită și decoruri de scenă din diferitele filme. Vizitatorii pot să își imagineze Japonia din anii șaizeci.
Muzeul Yamada Yoji, aflat lângă, este dedicat lui Yamada Yoji, regizorul aproape tuturor filmelor Tora-San.

Fiecare dintre aceste atracții poate fi parcursă pe jos de la Stația Shibamata.
Păstrându-și farmecul neschimbat Shibamata reprezintă o pauză perfectă de la Tokyo-ul modern.
În plus îți oferă șansa de a călători într-o lume pe care o credeai dispărută.

Nakasendō.RO

28/05/2026

06/05/2026

18/04/2026

30/03/2026

25/03/2026

12/03/2026

11/03/2026

23/02/2026

09/02/2026

Address

Website

Alerts

Shortcuts

Featured

Share

Category