11/09/2025
✅ Obiectiv îndeplinit, asumat încă de la începerea lucrărilor la Obiectivul 3 – Magistrala II SUD!
👷🏻 A fost efectuată proba de presiune pentru ultima porțiune, de peste 250 de metri de conductă nouă, tronson care încheie lucrările la traseul de magistrală de termoficare de 3,6 km.
✅ Așa cm am promis, înainte de începerea sezonului rece, lucrătorii Companiei Municipale Energetica Servicii București vor pune în funcțiune magistrala de termoficare ce va asigura distribuția energiei termice pentru zonele Iancului, Mihai Bravu, Bucur Obor și Ștefan cel Mare.
🚧 Continuă lucrările la acest Obiectiv, care măsoară 9 km, cu înlocuirea conductelor de dimensiuni mai mici, racorduri în Punctele Termice, în zona Mihai Bravu, Str. Chiristigiilor, Str. Ziduri Moși și Str. Vaselor.
👷🏻 Execuția lucrărilor se va desfășura, în perioada următoare, fără afectarea distribuției agentului termic, pe toată durata activității fiind montate conducte provizorii, care vor asigura furnizarea apei calde și a căldurii către consumatori.
✅ De modernizarea acestui Obiectiv al rețelei de termoficare vor beneficia peste 9.300 de consumatori din 5.100 de apartamente racordate la sistemul de distribuție a energiei termice.