Libraria Sola Scriptura Blaj

Libraria Sola Scriptura Blaj O librarie unde gasesti carti de sanatate, educatie, familie si suflet. Promovarea sanatatii prin vanzarea de carte de sanatate si produse sanatoase

19/06/2026

Gândul de dimineață
Totul a început cu un pachet de țesături umede, trimis de la Londra către croitorul satului englezesc Eyam în anul 1665. În acea pânză se ascundea un asasin invizibil: puricii purtători ai Ciumei Negre. Londra era deja decimată, iar ciuma ajunsese acum în acest sătuc liniștit din munți. În câteva zile, oamenii au început să moară. Buboaiele negre, febra, delirul... groaza s-a instalat rapid.
Reacția naturală a oamenilor ar fi fost să fugă. Să își ia copiii și să alerge spre satele vecine, spre orașele din nord, pentru a scăpa de molimă. Dar preotul satului, William Mompesson, a înțeles un adevăr teribil: dacă sătenii fugeau, ar fi luat ciuma cu ei. Ar fi infectat tot nordul Angliei. Mii, poate zeci de mii de oameni ar fi murit.
Așa că i-a adunat pe toți sătenii la biserică și le-a propus un pact teribil: Carantina Totală. Nimeni nu intră, nimeni nu iese. Vor trasa un cerc de pietre în jurul satului și vor rămâne acolo, închiși, până când boala se va stinge.
Sătenii... au acceptat.
Au pus pietre de hotar la marginea satului. Oamenii din satele vecine le lăsau mâncare și medicamente la acele pietre, luând în schimb monede lăsate în oțet (pentru dezinfectare). Dar nu se apropiau unii de alții.
Timp de 14 luni, Eyam s-au transformat într-un cimitir. Familii întregi mureau. O femeie, Elizabeth Hancock, și-a îngropat soțul și cei șase copii în decurs de o săptămână. Singură i-a cărat pe câmp, le-a săpat gropile și i-a îngropat, pentru că nu avea cine să o ajute.
Când carantina s-a ridicat, din cele 350 de faminlii, mai bine de 260 nu mai erau. Dar sacrificiul lor a funcționat. Ciuma NU s-a răspândit. S-a oprit la pietrele de hotar ale satului Eyam. Mii de vieți din nordul Angliei au fost salvate pentru că un mic sat a avut curajul să se sacrifice.
Astăzi, Eyam este un loc de pelerinaj. Este dovada supremă a altruismului. Ne învață că responsabilitatea față de semenii noștri poate fi mai puternică decât instinctul de conservare.

Așa au demonstrat practic ceea ce a scris psalmistul David cu mii de ani în urmă: ,,Prietenul adevărat iubeşte oricând, şi în nenorocire ajunge ca un frate." Proverbe 17:17

O zi binecuvântată 🤗🙏

18/06/2026

Gândul de dimineață
În 1917, pe campusul Universității Yale, soldații americani se antrenau pentru a pleca pe frontul din Europa. Printre ei a apărut un câine vagabond, mic, corcitură de Bull Terrier, cu coada scurtă. Îl chema Stubby. Nimeni nu știa de unde a venit, dar soldatul Robert Conroy l-a îndrăgit. L-a hrănit, l-a învățat să salute cu lăbuța dreaptă și, când a venit ordinul de plecare, l-a ascuns în haina lui și l-a urcat ilegal pe navă.
Stubby nu a mers în Franța ca mascotă. A mers ca războinic.
A intrat în tranșeele pline de noroi și șobolani. A supraviețuit timp de 18 luni Primului Război Mondial, participând la 17 bătălii. Dar Stubby nu era doar un tovarăș de joacă. Avea niște superputeri pe care oamenii nu le aveau.
După ce a fost rănit ușor într-un atac cu gaz, Stubby a învățat să recunoască mirosul gazului letal cu mult înaintea oamenilor. Când simțea mirosul, alerga prin tranșee lătrând și mușcând soldații de cizme pentru a-i trezi să-și pună măștile. A salvat sute de vieți așa.
Auzul lui fin îi permitea să audă șuieratul obuzelor de artilerie înainte ca acestea să cadă. Când Stubby se culca la pământ și își acoperea urechile, soldații știau că au secunde să se adăpostească.
Dar fapta care l-a făcut legendar a fost capturarea unui spion german. Stubby a găsit un om ascuns în tufișuri, care cartografia tranșeele americane. Neamțul a încercat să-l păcălească pe câine, chemându-l la el, dar Stubby a simțit pericolul. S-a năpustit asupra lui, l-a mușcat de fund și de picioare și l-a ținut imobilizat până au venit soldații americani să-l aresteze.
Stubby a fost avansat oficial la gradul de Sergent – fiind primul câine din istoria armatei americane cu grad militar (avea grad mai mare decât stăpânul său, care era caporal!). A fost rănit de gr***de, operat chiar pe front și s-a întors mereu la datoria lui.
După război, a fost primit la Casa Albă de trei președinți diferiți. A devenit o celebritate, defilând în parade cu hăinuța lui plină de medalii (făcută de femeile din Franța).
Stubby a fost un câine al străzii, un „nimeni”. Dar loialitatea și curajul lui au depășit cu mult pe cele ale multor oameni. Povestea lui ne amintește că eroismul nu ține de rasă, de mărime sau de specie. Ține de inima pe care o ai în piept.

Așa a fost creat câinele (și animalele în general) de Dumnezeu pentru om: ca un tovarăș supus și ascultător: ,,Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.” Geneza 1:28
Numai păcatul a schimbat acesta ordine. Dar, curând, la a doua ve**re a Domnului Iisus această ordine va fi restabilită: „Atunci lupul va locui împreună cu mielul, şi pardosul se va culca împreună cu iedul; viţelul, puiul de leu şi vitele îngrăşate vor fi împreună, şi le va mâna un copilaş; vaca şi ursoaica vor paşte la un loc, şi puii lor se vor culca împreună. Leul va mânca paie ca boul, pruncul de ţâţă se va juca la gura bortei năpârcii, şi copilul înţărcat va băga mâna în vizuina basilicului. Nu se va face niciun rău şi nicio pagubă pe tot muntele Meu cel sfânt; căci pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului, ca fundul mării de apele care-l acoperă." Isaia 11:6-9

O zi binecuvântată 🤗🙏

17/06/2026

Gândul de dimineață
În anii '90, fotograful brazilian Sebastião Salgado s-a întors acasă după ce a documentat genocidul din Rwanda. Văzuse atâta cruzime și moarte încât sufletul lui era rupt. Era în depresie, convins că umanitatea nu are nicio șansă.
S-a retras la ferma familiei din Minas Gerais, locul copilăriei sale. Își amintea o pădure tropicală verde și plină de viață.
Dar când a ajuns, a găsit un deșert. Tăierile masive de copaci transformaseră paradisul în praf. Pământul era mort, uscat și crăpat. Niciun animal, nicio pasăre. Doar 0,5% din teren mai avea copaci.
Atunci, soția lui, Lélia, i-a dat o idee: „Dacă nu putem salva oamenii, hai să salvăm pământul. Hai să replantăm pădurea. Toată”.
Părea imposibil. Erau 700 de hectare de praf.
Dar au început. Au plantat primul copac. Apoi al doilea. Au fondat „Instituto Terra”. Au angajat localnici.
La început, 60% dintre puieți mureau. Dar nu s-au oprit. Au învățat, au adaptat speciile.
Au trecut 20 de ani.
Astăzi, ferma lui Salgado este o junglă verde și deasă. Au plantat peste 2 milioane de copaci. Izvoarele de apă, care secaseră de decenii, au curs din nou. Ploile s-au întors.
Și, cel mai important, s-au întors animalele. 172 de specii de păsări, 33 de specii de mamifere și, semnul suprem al victoriei, jaguarul.
Salgado s-a vindecat. „Natura ne poate ierta pentru ce i-am făcut”, spune el.
Doi oameni, au transformat un deșert într-un paradis. Ei ne-au demonstrat că distrugerea nu este ireversibilă.

Dacă ei au putut repara 700 de hectare de pământ mort și noi putem repara o greșeală din viața noastră. Chiar astăzi. Cum? Cerându-ne iertare sau reparând greșeala făcută, dacă se mai poate. Dar mai important, cerând iertare de la Dumnezeu: ,,şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri;" Matei 6:12

O zi binecuvântată 🤗🙏

16/06/2026

Gândul de dimineață
Frane Selak (1929–2016) a fost un profesor de muzică croat.
În 1962 în timp ce călătorea cu trenul spre Dubrovnik, vagonul în care se afla a deraiat și a plonjat într-un râu înghețat. 17 pasageri s-au înecat, însă Selak a supraviețuit cu o fractură de braț și hipotermie.
În 1963 a căzut dintr-un avion DC-8 în timpul zborului, după ce ușa cabinei s-a deschis. Avionul s-a prăbușit (toți ceilalți 19 pasageri au murit), iar Selak a aterizat pe o căpiță de fân, scăpând doar cu zgârieturi.
În 1966 autobuzul în care se afla a derapat de pe un pod și s-a scufundat într-un râu. 4 pasageri și-au pierdut viața, dar Selak a reușit să înoate până la mal nevătămat.
În 1970 mașina i-a luat foc în mers pe autostradă. A reușit să iasă din autovehicul chiar înainte ca rezervorul să explodeze.
În 1973 într-un alt incident auto, o pompă de benzină defectă a împroșcat combustibil fierbinte pe motorul mașinii sale. Flăcările i-au ars o parte din păr, dar a scăpat cu viață.
În 1995 a fost lovit de un autobuz în capitala Croației, Zagreb, dar a suferit doar răni ușoare.
În 1996 conducând pe un drum de munte, a fost nevoit să tragă brusc de volan pentru a evita un camion. Mașina a trecut peste parapet și a căzut 90 de metri în prăpastie, dar Selak a sărit din vehicul înainte de impact și a aterizat într-un copac.
În 2003 a cumpărat primul său bilet de loterie și a câștigat un jackpot de aproximativ 800.000 $. Ulterior, și-a donat mare parte din avere rudelor și prietenilor.

Se se pare că pe unii Dumnezeu i-ar iubi mai mult, dar privind în urmă toți recunoaștem că am trecut prin foarte multe ocazii, cand am recunoscut intervenția lui Dumnezeu în viața noastră, la fel ca în viața lui Frane: ,,Şi le-am istorisit cm mâna cea bună a Dumnezeului meu fusese peste mine..." Neemia 2:18

O zi binecuvântată 🤗🙏

15/06/2026

Gândul de dimineață
Mitralierele erau îndreptate spre o mulțime de femei care refuzau să plece. În inima Berlinului, în 1943, un oraș aflat sub mâna de fier a regimului nazist, se întâmpla ceva extraordinar pe o stradă îngustă numită Rosenstrasse.
La sfârșitul lunii februarie 1943, a început marea razie a ultimilor evrei rămași în Berlin. Printre cei arestați s-au numărat aproape 2.000 de bărbați, mulți dintre ei fiind protejați precar până atunci prin căsătoria cu femei neevreice sau prin alte scutiri temporare.
Regimul a decis că era timpul să pună capăt și acestor excepții. Acești bărbați au fost arestați și închiși în clădirea comunității evreiești de pe Rosenstrasse 2-4, în timp ce soarta lor era decisă.
Dar naziștii au subestimat puterea soțiilor care refuzau să dispară în tăcere.
Totul a început cu câteva femei care zăboveau lângă clădire, căutând vești. Până a doua zi, erau mult mai multe. Zile întregi, sute s-au adunat acolo. Nu aveau un lider sau directive de sus; pur și simplu au stat împreună în iarna rece a Berlinului.
Aerul era încărcat de tensiune în timp ce gărzile încercau să le disperseze. Le-au amenințat, au strigat la ele, au fost momente când li s-a ordonat să elibereze strada sub amenințarea focurilor de armă.
Femeile se retrăgeau doar câțiva pași, așteptau și apoi se întorceau la locurile lor. Vocile lor se ridicau iar și iar pe pereții clădirii: „Dați-ne înapoi soții noștri!”
Joseph Goebbels, șeful propagandei naziste, cea mai înaltă autoritate politică din Berlin, a înțeles pericolul. Cu doar câteva săptămâni înainte, Germania suferise înfrângerea la Stalingrad. Moralul era la un punct de rupere.
Știa că ordonarea unui masacru public al femeilor germane în inima capitalei ar putea provoca o reacție internă incontrolabilă. Regimul, care se lăuda cu puterea sa absolută, era paralizat de un grup de femei.
„Îi vrem pe oamenii noștri!”, strigau ei iar și iar, zi după zi. Au îndurat foamea, epuizarea și frica de represiune.
Și apoi s-a întâmplat inimaginabilul.
Ușile centrului de detenție s-au deschis.
Unul câte unul, bărbații au ieșit. Erau murdari, speriați, epuizați, dar vii. Statul nazist cedase. Protestul de pe Rosenstrasse a asigurat în cele din urmă eliberarea majorității bărbaților deținuți acolo, iar chiar și unii care fuseseră deja deportați au fost returnați la Berlin. A fost una dintre puținele victorii vizibile ale unui protest public nonviolent în inima celui de-al Treilea Reich.

Lupta pentru libertate și adevăr a fost dusă mai rar în tăcere și de asemenea și mai rar de către femei. Dar victoria poate fi și a celor care par slabi, dacă Dumnezeu este de partea lor: ,,El este tatăl orfanilor, apărătorul văduvelor, El, Dumnezeu, care locuieşte în Locaşul Lui cel Sfânt." Psalmii 68:5

O zi binecuvântată 🤗🙏

13/06/2026

Gândul de dimineață
Anul 1938. Károly Takács era un sergent în armata ungară și cel mai bun trăgător cu pistolul din țară. Visul lui era unul singur: Aurul Olimpic la Jocurile din 1940. Toată lumea știa că el va câștiga.
Dar într-o zi neagră, în timpul unui exercițiu militar banal, o grenadă defectă a explodat chiar în mâna lui dreaptă. Mâna de tragere.
Medicii au reușit să-i salveze viața, dar mâna dreaptă a fost afectată definitiv. Visul olimpic părea mort și îngropat. Károly a petrecut luni de zile în spital, căzând în depresie. Cariera lui părea că se terminase.
Károly a dispărut din viața publică. Nimeni nu l-a mai văzut timp de un an. S-a retras la țară, departe de ochii lumii.
În 1939, a apărut din senin la Campionatul Național de Tir. Colegii l-au întâmpinat cu milă: „Károly, ce frumos că ai venit să ne susții!”. El a zâmbit și le-a răspuns: „Nu am venit să mă uit. Am venit să concurez”.
Șocul a fost total când Károly a ridicat pistolul... cu mâna stângă.
În tot acel timp, în secret, se antrenase. A învățat să scrie, să mănânce și să tragă perfect cu stânga. În acea zi, a câștigat campionatul național.
Dar războiul a anulat olimpiadele din 1940 și 1944. Károly îmbătrânea. Părea că destinul îi este potrivnic.
Totuși, la Olimpiada din 1948 de la Londra, Károly Takács, acum în vârstă de 38 de ani, s-a prezentat la linia de tragere. A câștigat Aurul Olimpic, stabilind un nou record mondial. Patru ani mai târziu, a repetat performanța.

Károly ne-a demonstrat că zicala: ,, Dacă viața îți oferă lămâi, fă o limonadă", este adevărată.
Dacă el a fost atât de motivat pentru o răsplată trecătoare, noi ar trebui să fim și mai motivați pentru răsplata veșnică ce ne este oferită prin Mântuitorul Iisus: ,,Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu." Ioan 17:3

O zi binecuvântată 🤗🙏

12/06/2026

Gândul de dimineață
Germania de Est, 1979. Zidul Berlinului era păzit cu mitraliere. Nimeni nu putea ieși din „raiul comunist”. Dar două familii, Strelzyk și Wetzel, aveau un plan atât de nebunesc încât STASI (poliția secretă) nici nu-l luase în calcul.
Voiau să zboare peste graniță cu un balon cu aer cald făcut în casă.
Nu erau ingineri. Au cumpărat manuale de fizică. Au calculat volumul necesar. Problema? Aveau nevoie de mult material.
Ca să nu trezească suspiciuni, au cumpărat bucăți mici de pânză (cearșafuri, perdele, umbrele, haine vechi) din magazine diferite, din orașe diferite. Soțiile au cusut totul noaptea, la o mașină de cusut veche, în pod.
Au făcut un balon uriaș, multicolor. Nacela era o simplă placă de metal cu o balustradă din frânghie de rufe. Arzătorul? O butelie de propan modificată.
Prima încercare a eșuat. Balonul s-a rupt. Au trebuit să-l ardă și să o ia de la capăt, știind că STASI ar putea fi pe urmele lor.
Pe 16 septembrie 1979, la ora 2 dimineața, cele două familii (4 adulți și 4 copii) s-au urcat în nacelă. Au tăiat frânghiile.
Balonul s-a ridicat. Dar la 2.000 de metri altitudine, arzătorul s-a oprit. Flacăra s-a stins. Gazul se terminase. Au început să cadă necontrolat prin întuneric.
S-au prăbușit într-o pădure. Nu știau unde sunt. Erau încă în Est? Dacă da, urmau să fie arestați și copiii trimiși la orfelinat.
Peter Strelzyk a văzut un polițist. S-a apropiat tremurând și a întrebat: „Unde suntem aici?”. Polițistul l-a privit ciudat și a răspuns în bavareză (dialectul din Vest): „Unde? Sunteți în Bavaria, domnule”.
Reușiseră. Zburaseră 28 de minute spre libertate.
Povestea lor a fost atât de jenantă pentru comuniști încât au interzis imediat vânzarea de pânză în cantități mari.
Aceste două familii ne-au arătat că dorința de libertate este una dintre cele mai puternice forțe pentru invenție. Au cusut libertatea cu propriile mâini, petic cu petic.

Milioane de oameni au murit pentru libertate, dar mă întreb, ce facem noi astăzi cu libertatea pentru care nu mai trebuie să luptăm: ,,Astfel, dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt... să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină..." Evrei 10:19-22

O zi binecuvântată 🤗🙏

11/06/2026

Gândul de dimineață
Gino Bartali a fost un ,,zeu" al ciclismului. A câștigat Turul Franței de două ori și Turul Italiei de trei ori. Era o vedetă națională în Italia anilor '30-'40, adorat de mulțimi. Dar ceea ce nimeni nu a știut până după moartea sa este că, în timp ce lumea îl aplauda pentru pedalele pe care le dădea, Gino pedala pentru a salva sute de vieți umane de la camera de gazare.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Italia fascistă a început să vâneze evreii pentru a-i trimite în lagăre. Gino Bartali, un catolic devotat, nu a putut accepta asta. S-a folosit de faima lui ca acoperire perfectă.
Susținea că trebuie să se antreneze pe distanțe lungi pentru a rămâne în formă. Așa că pleca cu bicicleta din Florența spre Assisi, parcurgând sute de kilometri. Soldații de la punctele de control îl opreau, dar când îl recunoșteau pe marele campion, îi cereau autografe și îl lăsau să treacă, fără să-i percheziționeze bicicleta.
În cadrul gol al bicicletei sale, în ghidon și în șa, Gino ascundea fotografii și documente false pentru familiile de evrei care încercau să fugă. Pedala cât putea, riscând să fie executat pe loc dacă era prins. O singură dată dacă i-ar fi verificat cineva bicicleta, ar fi fost sfârșitul. Mai mult, a ascuns o familie de evrei chiar în pivnița casei sale, riscând viața soției și a copiilor săi.
Gino a făcut asta ani de zile. Se estimează că a salvat aproximativ 800 de oameni.
După război, nu a spus nimănui. Nici măcar familiei. Când jurnaliștii îl întrebau despre război, vorbea doar despre cursele sportive. Abia după moartea sa, în 2000, jurnalele au fost descoperite și supraviețuitorii au început să vorbească. Când fiul său l-a întrebat de ce a tăcut, Gino i-a spus: „Binele se face, nu se spune. Și anumite medalii se atârnă de suflet, nu de haină”.

Adevăratul erou este cel care face binele în secret, cel care nu așteaptă recunoștință, ci doar pacea conștiinței sale, cm ne îndeamnă și Apostolul Mântuitorul Iisus: ,,Ci tu, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta," Matei 6:3

O zi binecuvântată 🤗🙏

10/06/2026

Gândul de dimineață
Suntem în dimineața zilei de 1 septembrie 1859. Într-o grădină liniștită de lângă Londra, un astronom amator pe nume Richard Carrington își pregătește telescopul. Lumea de afară este una a trăsurilor, a lămpilor cu gaz și a primelor linii de telegraf care abia începeau să lege continentele.
Privind prin telescop, Carrington vede ceva ce nu mai fusese raportat niciodată: două puncte de lumină albă, orbitoare, apar brusc pe suprafața Soarelui. Erau atât de strălucitoare încât crede că telescopul s-a stricat. În realitate, asistase la cea mai mare erupție solară din istoria documentată a omenirii.
Câteva ore mai târziu, „bomba” magnetic a lovit Pământul.
Cerul nopții s-a aprins în culori de roșu și smarald. Aurorele boreale erau atât de puternice încât minerii din Munții Stâncoși s-au trezit și au început să-și pregătească micul dejun la ora 2 dimineața, crezând că a răsărit soarele. În Cuba și Hawaii, oamenii citeau ziarul la lumina cerului. Dar în spatele frumuseții se ascundea un dezastru: sistemul de telegraf de atunci a explodat. Aparatele scoteau scântei, hârtia de telegraf lua foc, iar operatorii erau electrocutați.
Dacă acea furtună solară ar lovi astăzi, în era sateliților și a curentului electric, totul s-ar prăji: telefoane, bănci, rețele electrice.
Richard Carrington a fost primul care a înțeles legătura dintre cer și pământ. A fost „străjerul” care ne-a avertizat că trăim la mila unei stele. Povestea lui ne învață despre fragilitatea noastră. Suntem atât de mândri de tehnologia noastră, dar suntem la un „strănut” solar distanță de întuneric total.

Faptul că țara noastră, localitatea noastră, casa noastră, sunt ocrotite și nu s a întâmplat nimic rău, este doar datorită intervenției supranaturale ale lui Dumnezeu, care cine încă ,,vânturile" dezastrelor să nu bată: ,,După aceea am văzut patru îngeri, care stăteau în picioare în cele patru colţuri ale pământului. Ei ţineau cele patru vânturi ale pământului, ca să nu sufle vânt pe pământ, nici pe mare..." Apocalipsa 7:1
O zi binecuvântată 🤗🙏

09/06/2026

Gândul de dimineață
În 1973, actorul Anthony Hopkins a primit rolul principal în filmul „The Girl from Petrovka”. Fiind un profesionist desăvârșit, a vrut să citească romanul original scris de George Feifer înainte de filmări.
A căutat în toate librăriile din Londra. Nimic. Cartea era epuizată. Editura nu mai avea exemplare.
Dezamăgit și gata să renunțe, Hopkins a intrat în metrou la stația Leicester Square. Pe o bancă, părăsită, zăcea o carte roșie.
A ridicat-o. Era exact „The Girl from Petrovka”.
Nu-i venea să creadă. A deschis-o și a văzut că marginile paginilor erau pline de notițe scrise cu pix roșu și albastru. Părea exemplarul de studiu al cuiva. „Ce noroc chior!”, și-a zis el, a luat cartea și a plecat.
Doi ani mai târziu, în timpul filmărilor la Viena, autorul cărții, George Feifer, a vizitat platoul. Hopkins l-a întâmpinat și i-a spus: „George, am căutat cartea ta peste tot, nu am găsit-o”.
Feifer a oftat și i-a răspuns: „Nici eu nu o mai am. I-am împrumutat singurul meu exemplar unui prieten în Londra, iar el l-a uitat pe o bancă într-un parc. Îmi pare rău mai ales pentru că era exemplarul meu de lucru, plin de notițe personale pe margini”.
Hopkins a înghețat. S-a dus la rulota sa, a luat cartea găsită în metrou și i-a întins-o autorului. „Este cumva aceasta?”.
Era chiar cartea lui.
Care sunt șansele ca un actor să găsească singura copie pierdută a autorului, într-un oraș de 8 milioane de oameni, exact când are nevoie de ea?

Este uimitor cm se apleacă Dumnezeu la problemele noastre, ca să ne arate cât de mult îi pasă de noi. În istorie descoperim cm încerca să ajute chiar și popoarele care luptau împotriva poporului lui Dumnezeu și avea milă de ei și le mai dădea o șansă: ,,Şi Mie să nu-Mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care se află mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni care nu ştiu să deosebească dreapta de stânga lor, afară de o mulţime de vite!” Iona 4:11

O zi binecuvântată 🤗🙏

Address

Strada Nicolae Balcescu Nr. 1, Blaj
Blaj-Sat

Opening Hours

Monday 09:00 - 13:00
Tuesday 09:00 - 13:00
Wednesday 09:00 - 13:00
Thursday 09:00 - 13:00
Friday 09:00 - 13:00

Telephone

0743048854

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Libraria Sola Scriptura Blaj posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Libraria Sola Scriptura Blaj:

Shortcuts

Share