Libraria Sola Scriptura Blaj

Libraria Sola Scriptura Blaj O librarie unde gasesti carti de sanatate, educatie, familie si suflet. Promovarea sanatatii prin vanzarea de carte de sanatate si produse sanatoase

05/06/2026

Gândul de dimineață

,,Şi mulţi leproşi erau în Israel, pe vremea prorocului Elisei; şi totuşi niciunul din ei n-a fost curăţat, afară de Naaman, sirianul.” Luca 4:27

Jan Beyzym s-a născut în 1850, într-o familie nobiliară poloneză, într-o regiune care astăzi aparține Ucrainei, dar care făcea atunci parte din Imperiul Rus. Copilăria sa a fost marcată de confort și privilegii, însă totul s-a schimbat după eșecul revoltei poloneze împotriva Rusiei din 1863. Familia sa și-a pierdut proprietățile, rudele au fost împrăștiate, iar tatăl său a fost nevoit să fugă pentru a-și salva viața.
Mai târziu, Jan a ales calea credinței. A intrat în Ordinul Iezuit și a fost hirotonit preot în 1881. Ani la rând a predat și a format tineri, ducând o existență liniștită. Totuși, gândul la oamenii abandonați din coloniile de leproși nu îi dădea pace.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, lepra era privită nu doar ca o boală, ci ca o condamnare socială. Cei bolnavi erau excluși din comunități, separați de familii și trimiși în locuri izolate unde așteptau moartea aproape fără niciun ajutor.
În 1897, Jan Beyzym a cerut să fie trimis în Madagascar pentru a-i îngriji. În scrisoarea adresată superiorilor săi, mărturisea că știe foarte bine ce înseamnă lepra și ce riscuri implică această misiune, dar că nu se teme de ele.
La scurt timp a pornit spre insula africană.
Realitatea pe care a găsit-o acolo era dramatică. Aproximativ 150 de persoane trăiau într-o colonie marcată de sărăcie extremă. Lipseau medicamentele, îngrijirea medicală și chiar hrana. Mulți dintre bolnavi nu mureau din cauza leprei, ci din cauza foametei și a abandonului.
Jan a ales să trăiască împreună cu ei. Dormea în aceleași condiții, mânca alături de ei, le îngrijea rănile și îi trata cu respect și afecțiune. Într-o perioadă în care majoritatea oamenilor se temeau chiar să-i atingă, el le ținea mâinile și le reda sentimentul că sunt ființe umane demne de iubire.
În timp, și-a dat seama că simpla compasiune nu era suficientă. Bolnavii aveau nevoie de un spital.
Problema era că nu dispunea de resursele necesare. Costurile unei astfel de construcții depășeau cu mult posibilitățile unui misionar aflat pe o insulă îndepărtată.
A trimis sute, poate mii de scrisori în Polonia. A contactat ziare, organizații religioase, binefăcători și oameni obișnuiți. Le-a povestit despre suferința celor pe care îi îngrijea și le-a cerut ajutorul.
Răspunsul nu a întârziat să apară. Donațiile au început să sosească din tot mai multe locuri, iar în 1902 a început construcția spitalului din Marana.
Au urmat nouă ani de muncă neîntreruptă, dificultăți și sacrificii. În tot acest timp, Jan a continuat să îngrijească bolnavii, în timp ce ridica instituția care urma să le ofere șansa la o viață mai bună.
Însă anii de efort și condițiile grele și-au pus amprenta asupra sănătății sale. O infecție contractată în timp ce îngrijea unul dintre pacienți i-a provocat o febră severă.
Până în ultimele zile a continuat să facă ceea ce făcuse întreaga viață: să slujească oamenii aflați în nevoie.
La 2 octombrie 1912, Jan Beyzym s-a stins din viață la Marana, la vârsta de 62 de ani. A murit printre leproșii alături de care alesese să trăiască și pe care îi considerase familia sa.

Toți suntem bolnavi de ,,lepra" păcatului și singurul remediu pentru curățare și vindecare este jertfa Mântuitorului Isus. Condiția este să recunoști nevoia și s-o ceri: ,Şi un lepros s-a apropiat de El, I s-a închinat şi I-a zis: „Doamne, dacă vrei, poţi să mă cureţi.” Isus a întins mâna, S-a atins de el şi a zis: „Da, vreau, fii curăţat!” Îndată a fost curăţată lepra lui." Matei 8:2-3

O zi binecuvântată 🤗🙏

04/06/2026

Gândul de dimineață

,,Iau azi cerul şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta," Deuteronomul 30:19

Decembrie 2012. Un pescar din El Salvador, pe nume José, pleacă cu un coleg mai tânăr, Ezequiel, într-o barcă mică cu motor pe coasta Mexicului, pentru a prinde rechini.
O furtună puternică îi lovește și le distruge motorul. Sunt trași în largul Oceanului Pacific. Fără radio, fără vele, fără ancoră.
După câteva săptămâni, Ezequiel moare din cauza deznădejdii. José rămâne singur. O pată minusculă într-un deșert de apă de milioane de kilometri pătrați.
Să supraviețuiești o lună pe mare e un miracol. José a supraviețuit aproape 14 luni!
Cum a făcut-o? Ca să nu înnebunească și el, vorbea cu luna, își imagina că se plimbă pe străzile din satul său și își gătea mental felurile preferate de mâncare.
Fizic, a devenit un prădător marin. Prindea pești cu mâinile goale lângă barcă.
S-a adăpostit de soarele arzător sub o ladă frigorifică stricată. A supraviețuit uraganelor legându-se de barcă.
Pe 30 ianuarie 2014, a văzut o mică insulă. S-a aruncat în apă și a înotat până la țărm. Ajunsese în Insulele Marshall. Barca lui plutise în derivă peste 9.000 de kilometri!
Când a fost găsit, arăta ca un om al cavernelor, dar analizele medicale au arătat că, în ciuda epuizării, corpul lui era relativ sănătos.

Dumnezeu a pus în noi dorința de a trăi (sau instinctul de supraviețuire), dar mai presus de toate și mai valoros decât viața aceasta trecătoare, a pus în noi gânduri veșniciei: ,, ...a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu." Eclesiastul 3:11

O zi binecuvântată 🤗🙏

03/06/2026

Gândul de dimineață

„Dacă rămâneţi în Cuvântul Meu, ... veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi (liberi).” Ioan 8:31,32

Anul 1974. Stanislav Kurilov era un oceanograf din Uniunea Sovietică. Iubea marea și voia să cerceteze oceanele lumii alături de Jacques Cousteau. Dar KGB-ul i-a interzis orice pașaport, declarându-l un ,,risc de securitate”.
A văzut un anunț pentru o croazieră sovietică numită „Din iarnă spre vară”. O navă de pasageri părăsea Vladivostok-ul, făcea un tur la Ecuator și se întorcea în Rusia. Cum nava nu oprea în absolut niciun port străin pe traseu, pasagerii nu aveau nevoie de viză.
Stanislav a cumpărat un bilet.
Și-a petrecut primele zile la bord studiind rutele, curenții și gărzile navei. A calculat că nava va trece cel mai aproape de țărm cândva în apropierea Filipinelor. „Aproape” însemnând aproximativ 18 kilometri.
În noaptea de 13 decembrie, era furtună. Întuneric beznă. Nava rula cu viteză. Stanislav a ieșit pe puntea din spate. Nu avea vestă de salvare, nu avea barcă, doar aripioare de înot, o mască de scafandru și o sticlă de apă.
S-a aruncat de la 14 metri înălțime (echivalentul unui bloc de 5 etaje) în apele negre și reci.
S-a scufundat adânc pentru a nu fi tăiat de elicele uriașe ale vasului. Când a ieșit la suprafață, nava se făcuse deja mică în depărtare. A rămas singur în Oceanul Pacific, noaptea, înconjurat de furtună.
A înotat.
Când a ieșit soarele, și-a dat seama că curenții puternici îl trăseseră și mai departe de țărm. Acum avea de înotat nu 18 kilometri, ci aproape 100 de kilometri. Fără apă dulce, fără mâncare.
Stanislav a înotat timp de 3 zile și 3 nopți. S-a ars de la soare, a halucinat din cauza deshidratării, iar la un moment dat a dormit plutind pe spate, legănându-se pe valuri.
În cele din urmă, a simțit pământul sub picioare. A ajuns pe o plajă izolată din insula Siargao (Filipine). Gărzile de coastă l-au găsit aproape mort, fosforescent de la planctonul lipit de pielea lui.
Kurilov a primit azil politic. A scris o carte celebră („Singur pe Ocean”) și și-a petrecut restul vieții cercetând recifele de corali din lumea liberă.

De-a lungul istoriei au murit miloane de oameni pentru libertate, dar adevărata libertate este doar in Hristos: ,,Deci dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi." Ioan 8:36

O zi binecuvântată 🤗🙏

02/06/2026

Gândul de dimineață

,,Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri." Matei 5:16

În anul 2003, chimistul american Peter Agre primea Premiul Nobel pentru descoperirea „acvaporinelor” – canalele din membrana celulară care permit apei să treacă în și din celulă. O descoperire colosală pentru știință în înțelegerea corpului uman.
Există un singur detaliu șocant: descoperirea nu a fost făcută de el prima oară. Fusese făcută în România, la Cluj.
În 1986, doctorul și cercetătorul român Gheorghe Benga, lucrând în laboratoarele modeste ale UMF Cluj, a descoperit exact această proteină care transportă apa. Spre deosebire de alți inventatori uitați, Benga a urmat toți pașii. Și-a publicat descoperirea în reviste internaționale de prestigiu. A lăsat urme clare, negru pe alb, în comunitatea științifică mondială.
Peter Agre, americanul, a publicat lucrări similare... ani mai târziu, în 1992.
Când Comitetul Nobel de la Stockholm a evaluat dosarele, a ales să ignore complet cronologia. Au dat premiul americanului. Sistemul științific occidental pur și simplu nu a vrut să recunoască faptul că o descoperire de o asemenea magnitudine putea veni dintr-o țară est-europeană, cu laboratoare sărace, ignorând zecile de publicații ale lui Benga anterioare celor ale lui Agre.
Gheorghe Benga nu a cerut premiul doar pentru el. A cerut doar să fie inclus pe lista laureaților, alături de Agre, așa cm ar fi fost normal și moral, dovedind clar prioritatea sa cronologică. Zeci de savanți din toată lumea, inclusiv câștigători de Nobel, au semnat petiții susținându-l pe român.
Benga trăiește și astăzi, un titan al medicinei, purtând cu el amărăciunea unei lupte cu un sistem pentru care un pașaport american cântărește mai greu decât cronologia adevărului științific.

România nu este doar una dintre cele mai frumoase țări din lume dar are și oameni la fel de frumoși. Printre ei suntem și noi. 🙂

O zi binecuvântată 🤗🙏

01/06/2026

Dragii noștrii, știți ce ne-am gândit?
Dacă vă mai trăiește cel puțin unul din părinți, putem să vă spunem:
La mulți ani copii! 😀🤗

01/06/2026

Gândul de dimineață

,,Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.” Geneza 2:18

Nancy Wake a fost o jurnalistă australiană căsătorită cu un industriaș francez milionar. Locuia într-un palat în Marsilia, se îmbrăca în haine de designer și bea șampanie.
Când naziștii au invadat Franța în 1940, se așteptau ca doamnele din înalta societate să coopereze sau să tacă. Dar Nancy n-am acceptat.
S-a alăturat Rezistenței Franceze. Ajuta aviatorii britanici prăbușiți și evreii să scape peste Munții Pirinei. A devenit atât de eficientă, încât Gestapo-ul a pus o recompensă de 5 milioane de franci pe capul ei. Nu știau cine e, o numeau doar „Șoarecele Alb”, pentru că le scăpa mereu printre degete.
Când Gestapo-ul i-a aflat identitatea, Nancy a fost forțată să fugă în Anglia. Soțul ei a fost executat pentru că nu i-a dezvăluit locația.
În loc să plângă în siguranță la Londra, Nancy a intrat în S.O.E. (forțele speciale britanice). A învățat să tragă cu arma, să pună explozibili și să ucidă tăcut. Apoi, a sărit cu parașuta înapoi în Franța, noaptea, chiar în inima teritoriului ocupat.
Femeia care odată purta poșete Chanel a preluat comanda a peste 7.000 de luptători de gherilă francezi (Maquis).
Dormea în păduri. Conducea atacuri asupra sediilor Gestapo-ului. Într-o seară, a ucis un ofițer german din trupele SS, care urma să dea alarma, cu mâinile goale.
Când radioul lor secret s-a stricat și nu mai puteau cere arme de la Londra, Nancy a luat o bicicletă și a pedalat 500 de kilometri, prin zeci de puncte de control naziste, în 71 de ore, fără să doarmă, doar pentru a găsi un alt radio funcțional.
După război, guvernele Franței, Marii Britanii și SUA au acoperit-o de medalii pe care le-a vândut pentru necesitățile vieții cotidiene.

Femeia părea slabă după căderea la testul ascultării din gradina Eden, dar s-a demonstrat de-a lungul timpului că este un ajutor potrivit pentru bărbat.

O zi binecuvântată 🤗🙏

31/05/2026

Gândul de dimineață

,,A venit Fiul omului mâncând şi bând, şi ei zic: „Iată un om mâncăcios şi băutor de vin, un prieten al vameşilor şi al păcătoşilor!” Totuşi, Înţelepciunea a fost îndreptăţită din lucrările ei.” Matei 11:19

Viena, 1847. Maternitatea Spitalului General. Femeile refuzau cu disperare să fie internate acolo, preferând să nască pe stradă. De ce? Pentru că una din trei mame murea la scurt timp după naștere, de o boală numită „febră puerperală”.
Un tânăr medic maghiar, Ignaz Semmelweis, a început să investigheze. A observat un detaliu macabru: medicii și studenții făceau autoosii la subsol, apoi urcau în saloane și, cu mâinile nespălate, asistau femeile la naștere.
Semmelweis a dedus că aceștia transportau „particule moarte” (bacteriile nu fuseseră încă descoperite). A impus o regulă simplă: oricine intră în maternitate trebuie să se spele pe mâini cu o soluție de clor.
Rezultatul? Rata mortalității a scăzut miraculos de la 18% la sub 1%. Sute de vieți au fost salvate imediat.
Marii profesori au fost profund jigniți. Cum îndrăznea un tinerel să sugereze că ei, domni rafinați din elita vieneză, aveau mâinile murdare și își ucideau pacienții? L-au concediat pe Semmelweis. I-au interzis teoria și au refuzat să se mai spele pe mâini, reluând practica autopsiilor urmate de nașteri. Femeile au început să moară din nou.
Semmelweis a suferit o cădere nervoasă, urlând pe străzi la medici că sunt niște asasini. Colegii lui de breaslă l-au atras într-o capcană, l-au internat cu forța într-un azil de nebuni și i-au pus o cămașă de forță. Când a încercat să scape, gardienii (plătiți de sistemul medical) l-au bătut. A murit de septicemie câteva zile mai târziu, la doar 47 de ani.
A durat decenii până când Louis Pasteur a confirmat existența bacteriilor.

Cât de des ignorăm o soluție simplă și salvatoare doar pentru că cel care o propune nu o face conform așteptărilor noastre: ,,Atunci Isus a început să mustre cetăţile în care fuseseră făcute cele mai multe din minunile Lui, pentru că nu se pocăiseră." Matei 11:19-20

O zi binecuvântată 🤗🙏

30/05/2026

Gândul de dimineață

,, ...Domnul este un Dumnezeu ştie totul, şi toate faptele sunt cântărite de El." 1 Samuel 2:3

În 1953, geochimistul american Clair Patterson încerca să afle vârsta exactă a Pământului. Dar, în timp ce studia în laborator, a descoperit că mediul înconjurător era plin de plumb.
Patterson a analizat gheața din Antarctica și a dovedit că nivelul de plumb din atmosfera Terrei crescuse de sute de ori în doar câteva decenii (plumbul distruge creierul, provoacă demență și scade dramatic IQ-ul copiilor).
De unde venea plumbul? Din benzina cu plumb produsă de corporațiile auto și chimice (General Motors, DuPont, Standard Oil).
Când Patterson a început să vorbească public despre otrăvirea globală, corporațiile au scos armele. Industria a angajat oameni de știință falși (precum Robert Kehoe) care au depus mărturii mincinoase că plumbul din benzină este inofensiv. I-au tăiat absolut toate finanțările din partea companiilor petroliere. L-au exclus din comisiile guvernamentale de sănătate. Au făcut presiuni uriașe asupra universității sale ca să fie concediat.
Timp de 20 de ani, Patterson a l rezistat hărțuirii continue și a continuat să publice studii, luptând pe holurile tribunalelor și în Congresul SUA.
Din anii '70 și '80, guvernele au fost forțate să interzică treptat benzina cu plumb în toată lumea. Nivelul de plumb din sângele copiilor a scăzut cu 80%.
Se estimează că lupta lui Clair Patterson a salvat sănătatea mentală a sute de milioane de copii și a prevenit moartea prematură a altor milioane de oameni.

Astăzi ,, ... Întăriţi-vă şi lucraţi, şi Domnul să fie cu cel ce va face binele!” 2 Cronici 19:11

O zi binecuvântată 🤗🙏

29/05/2026

Gândul de dimineață

,,Porunca pe care ţi-o dau, fiule Timotei... este ca... să te lupţi lupta cea bună." 1 Timotei 1:18

Germania, 1929. Chirurgia pe inimă era considerată o misiune imposibilă și fatală. Orice intervenție la inimă însemna tăierea pieptului și, de cele mai multe ori, moartea pacientului pe masa de operație.
Un tânăr medic rezident, Werner Forssmann, avea o teorie complet nouă: credea că poate ajunge direct în inima unui pacient introducând un tub subțire (cateter) printr-o venă de la braț, împingându-l prin tot corpul. A cerut permisiunea șefilor săi să încerce tehnica pe pacienți.
,,Vei provoca un stop cardiac instantaneu. E interzis!”
Cum nu voia să omoare pe nimeni, Forssmann a decis să facă experimentul pe el însuși.
Și-a tăiat singur vena de la cot, sub anestezie locală. A introdus un cateter lung de 65 de centimetri direct în propria venă și a început să-l împingă pe viu în sus, spre umăr, apoi spre piept. A mers pe jos, cu tubul ieșind din mână, până la sala de raze X. Acolo s-a uitat pe ecran și a continuat să împingă tubul până a intrat direct în atriul drept al propriei inimi. A făcut o radiografie pentru a dovedi.
Șefii spitalului au fost furioși pe insubordonarea lui. L-au concediat imediat. Comunitatea științifică l-a discreditat, ziarele l-au numit „un clovn care caută atenție”. Cariera lui în cardiologie a fost distrusă complet. Forssmann a abandonat visul, reprofilându-se ca un banal medic urolog de țară.
20 de ani mai târziu, doi medici americani au găsit lucrarea lui uitată. Au folosit tehnica lui (Cateterismul Cardiac) și au revoluționat complet medicina modernă. Au câștigat Premiul Nobel. Din fericire, comitetul l-a inclus și pe Forssmann pe listă, în 1956, dar omul își pierduse deja decenii din viață făcând medicină de bază.

În lumea noastră, lupta cu minciuna și prejudecățile te poate costa scump. Dar chiar dacă pe moment pare că pierdem: ,,Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor care înăbuşă adevărul în nelegiuirea lor." Romani 1:18

O zi binecuvântată 🤗🙏

28/05/2026

Gândul de dimineață

,,El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu," Filipeni 2:6

În jurul anului 2005, într-o după-amiază liniștită, nu departe de Castelul Balmoral, în inima Highland-urilor scoțiene, Elisabeta a II-a ieșise la una dintre plimbările ei obișnuite. Fără coroană. Fără alai.
Fără niciun semn evident al măreției regale. Doar o doamnă cu un batic pe cap și încălțăminte comodă. Alături mergea vechiul său bodyguard, Richard Griffin. Pășeau agale printre coline tăcute și aerul curat al munților.
Din sens opus veneau doi turiști americani cu rucsacurile în spate și entuziasmul întipărit pe chip.
Regina, așa cm obișnuia adesea, s-a oprit să-i salute.
Turiștii nu aveau nici cea mai vagă idee cine se afla în fața lor.
Iar ea — cu acel umor subtil care a însoțit-o întreaga viață — a decis să continue jocul.
Bărbatul le-a povestit de unde veneau, ce locuri vizitaseră deja și cât de încântați erau să descopere Scoția. Apoi a întrebat, firesc:
— Și dumneavoastră, doamnă, locuiți pe aici?
Elisabeta a răspuns calm:
— Ei bine… eu locuiesc la Londra. Dar am o casă de vacanță dincolo de aceste coline.
Era adevărul. Doar că nu întregul adevăr.
— Și veniți aici de mult timp?
— Oh, încă din copilărie… așadar de mai bine de optzeci de ani.
Turistul a rămas intrigat. Optzeci de ani într-un loc atât de retras? Trebuia să fie cu adevărat special.
— Dacă veniți aici de atât de mult timp… probabil ați întâlnit-o pe însăși Regina?
Un zâmbet abia perceptibil i-a luminat chipul.
— Eu nu… însă Richard o întâlnește foarte des.
Richard a înțeles imediat gluma și și-a intrat perfect în rol:
— O, da… uneori poate fi puțin impulsivă, dar are un simț al umorului extraordinar.
Ochii turistului s-au luminat de entuziasm. Era aproape un contact regal!
Încântat, s-a apropiat de Richard, l-a prins pe după umeri și i-a întins aparatul foto Reginei, rugând-o să le facă o fotografie.
Apoi rolurile s-au inversat — Richard i-a fotografiat pe turiști împreună cu ea.
Aceștia au mulțumit, și-au luat rămas-bun și și-au continuat drumul, fără să știe că tocmai dobândiseră o poveste pe care aveau să o spună toată viața.
După ce turiștii s-au îndepărtat, Elisabeta i-a spus lui Richard, zâmbind:
— Mi-ar fi plăcut să fiu de față în clipa în care vor arăta fotografiile prietenilor lor din America… iar cineva le va spune cu cine s-a fotografiat de fapt.

Fiecare dintre noi ar trebui să ne simțim foarte onorați de prezența zilnică a Bunului Dumnezeu cu noi, Regele regilor și Împăratul împăraților.
A fost din totdeauna dorința Sa de a fi cu copii Săi, cm scrie în Faptele Apostolilor 17:27: ,,... ca ei să caute pe Dumnezeu şi să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi."

O zi binecuvântată 🤗🙏

Address

Strada Nicolae Balcescu Nr. 1, Blaj
Blaj-Sat

Opening Hours

Monday 09:00 - 13:00
Tuesday 09:00 - 13:00
Wednesday 09:00 - 13:00
Thursday 09:00 - 13:00
Friday 09:00 - 13:00

Telephone

0743048854

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Libraria Sola Scriptura Blaj posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Libraria Sola Scriptura Blaj:

Shortcuts

Share