15/09/2023
„Copil drag,
Te privesc și nu-mi vine a crede că eu am adus pe lume ceva atât de minunat.
Mă uit la tine și-mi bubuie inima în piept când știu că ești copilul meu!
Aș da orice să-ți fie numai bine, să nu te atingă nimic, să nu te rănească nimeni. Dacă ar fi după mine, te-aș lua în brațe și nu ți-aș mai da drumul niciodată!
Poate de asta nu-mi dă pace gândul că uneori sunt eu cea care te rănește.
Când am nervi după o zi teribilă și-ți spun ție cuvinte grele, de parcă e vina ta că zilele mele sunt așa haotice…
Când nu mai am răbdare la ora de somn și-ți spun că nu mai pot cu tine, așa că uneori adormi trist sau speriat de reacțiile mele…
Când faci câte o boacănă și-ți reproșez că nu ești atent, în loc să te învăț cm să faci mai bine data viitoare…
În toate momentele în care ar trebui să fiu Zâna ta Bună, dar devin un fel de Bau-bau din cărțile pe care le citim ghemuiți unul lângă altul… în toate momentele alea am un singur regret:
că nu știu cm să îți arăt că te iubesc până la Lună chiar și atunci când sunt obosită sau nervoasă.“
****
Cred că nu e părinte care să nu-și piardă cumpătul, să nu spună lucruri la nervi sau să repete cuvinte pe care le-a auzit în copilărie.
Suntem oameni și avem scăpările noastre.
Așa că sunt 2 lucruri care contează cu adevărat:
1️⃣ să recunoaștem că am greșit și să ne cerem iertare față de copiii noștri;
2️⃣ să învățăm cm să facem mai bine data viitoare, astfel încât să nu mai rănim oamenii cei mai dragi nouă.
Când ne-am propus să învățăm cm să facem mai bine, deja am făcut un pas extraordinar de important pentru a ne ține copiii aproape și după ce cresc mari.
Pentru că din casă ne pleacă, dar din suflet… niciodată.
