11/12/2025
Un accident rutier produs în 2018 i-a luat viața lui Marius, un băiat de 15 ani. Acesta era pe bancheta din față a mașinii conduse de tatăl său, care a fost lovită de un alt automobil ce „zbura” pe o stradă din capitală cu o viteză de peste 100 km/h, așa cm au arătat rezultatele a două expertize.
Judecătoria Chișinău s-a expus în acest caz abia în ianuarie 2025, la șapte ani de la producerea accidentului. Magistrata Vasilisa Muntean a concluzionat că șoferul inculpat de procurori în acest dosar nu trebuie pedepsit penal, ci contravențional, pentru depășirea vitezei. Dar, pentru că a intervenit termenul de prescripție, procesul contravențional a fost încetat.
Procurorii, care au cerut o pedeapsă de șapte ani de închisoare pentru șofer, dar și părinții lui Marius, care cer să li se facă dreptate, au contestat sentința la Curtea de Apel Centru. O primă ședință a fost programată abia pentru luna aprilie 2026, la peste 15 luni de la pronunțarea deciziei primei instanțe, spre disperarea familiei victimei, care urmărește derularea procesului din diasporă. „Și mai vor ca diaspora să vină acasă. Noi ne temem deja să mai venim acasă”, remarcă tatăl lui Marius.
Între timp, șoferul inculpat a ajuns să fie vizat în alte două dosare penale, iar la sfârșitul lunii noiembrie a fost reținut într-un dosar penal pentru trafic de droguri. Avocatul acestuia afirmă însă că el este nevinovat. „În practica mea este primul caz când nu cel care virează și are obligațiunea de a ceda trecerea este trimis, deferit instanței, dar cel care are prioritate”, acuză acesta.
Detalii + VIDEO vedeți pe acest link: https://bit.ly/Accident_Marius