11/09/2023
🌍Ouranoupoli, Athos
⛰️Am ajuns la Doamne Doamne, la Muntele Athos! Am mers cu autorulota pe cel de-al treilea braț din Halkidiki, pe care se află muntele Athos, până în ultimul loc unde se putea merge. Adică la granița cu Muntele Sfânt, la vechea mănăstire Zygos. Nu știu dacă știți, dar pe Muntele Athos este interzis accesul femeilor, iar bărbații pot merge doar cu un fel de 'permis'. Poți face o excursie cu barca în jurul muntelui, care te duce până la baza lui, de unde se pot vedea zecile de mănăstiri grandioase care se află pe acesta. 🍤🦐🦑🍉Am luat masa la o tavernă tradițională, iar mâncarea cu specific mediteranean de aici, ni s-a părut foarte bună și gustoasă și foarte accesibilă la preț spre deosebire de alte țări. 👍
Nu cred că am fi găsit un loc mai potrivit pentru a fi recunoscători că am reușit să ajungem până aici, teferi și nevătămați, fără incidente majore (au mai fost, poate avem timp să vă povestim și despre acelea🙈), după mai bine de 30.000 km parcurși în aproape toate țările Europei. Am reușit să vedem locuri incredibile de pe acest pământ, să trăim experiențe pe care nu le-am mai trait până acum și pentru acest lucru ne simțim norocosi că am putut să ne realizam acest vis 🙏
🙈Aceasta este ultima destinație din Eurotrip-ul nostru. Călătoria noastră se apropie de sfârșit, însă noi mai avem multe de arătat. Am fost în locuri și țări pe care nu am reușit să le împărtășim cu voi și ne dorim să o facem. Dacă vă place să descoperiți locuri și destinații interesante, și la fel ca și noi, nu vă doriți ca aventurile cu autorulota să se termine vreodată, călătoriți în continuare alături de noi.😉