11/12/2025
Antreprenorul român – salariatul statului, insa, fără salariu…
Antreprenorul român se trezește înainte să se deschidă piața și adoarme abia după ce închide ANAF-ul laptopul.
Muncește câte douăsprezece ore pe zi, iar în celelalte douăsprezece stă cu gândul la următoarea declarație, termen, formular sau „actualizare de sistem”.
E omul care vrea să construiască ceva, dar de fiecare dată când pune mâna pe mistrie, statul îi schimbă proiectul, regulile sau taxele.
Dimineața, la micul dejun, nu are unt pe pâine, ci grijă de impozite.
La prânz, în loc de ciorbă, înghite TVA cu noduri.
Seara, desertul casei: stres cu sos de penalități.
Meniul zilei se schimbă doar când apare câte o ordonanță de urgență.
Plătește pentru tot: TVA, impozit pe venit, pe profit, pe salarii, contribuții, chirii pentru spații, utilități, furnizori, avize, autorizații, reparații, contabil, consultant, pază, angajați, curățenie și încă multe altele.
Dacă îi mai rămâne ceva, își permite o cafea… în rate.
Când are impresia că a terminat cu toate, apare „controlul de rutină”.
Se prezintă patru oameni cu mape, laptopuri și o privire de parcă ar fi veniți să-ți scotocească prin suflet, nu prin acte.
Îți cer documente de azi, de acum cinci ani și, dacă se poate, și dinainte să fi deschis firma.
„Aveți copia după copia xeroxului, ștampilată cu albastru, nu cu negru?”
Dacă nu, urmează un zâmbet rece: „Nu e grav, amenda e mică, stați liniștit.”
Târziu, aproape de miezul nopții, când îți spui că ziua s-a terminat, te sună o angajată la 23:00:
„Șefa, mâine nu mai vin. Sunt în depresie, m-a înșelat iubitul.”
Și tu, cu ultimele rezerve de calm, îți muști limba ca să nu-i spui că adevărata trădare e când statul te păcălește de 30–40 de ani.
Altă zi, alt „cadou”: factura la curent, de parcă ai iluminat un stadion întreg.
La scurt timp, te sună contabila să-ți amintească de un TVA uriaș, calculat la virgulă.
Toate astea în timp ce statul repetă că „susține mediul de afaceri”.
Da, îl susține… să nu apuce să fugă prea departe.
Când firma iese pe plus, te bucuri o secundă.
Apoi îți aduci aminte că urmează partea statului: 10% impozit pe dividende, iar dacă depășești plafonul de venituri, mai pui 10% contribuția la sănătate.
Ți se spune că se cheamă solidaritate.
Tu o simți ca pe un abonament permanent la nervi, fără opțiune de reziliere.
Antreprenorul român nu are sindicat.
Nu are concediu garantat, nu are siguranța zilei de mâine.
Are doar curaj.
Curajul să ridice firma din nou, și a doua zi, chiar dacă ieri a închis pe minus.
Curajul să plătească înainte să încaseze.
Curajul să mai zâmbească, chiar amar, și să meargă înainte, în timp ce statul îl ține cu o mână de buzunar și cu cealaltă butonează sistemul ca să-i verifice bonurile.
Nu cere favoruri. Cere aer.
Cere reguli stabile, nu surprize fiscale peste noapte.
Cere să poată greși fără să fie tratat ca infractor.
Cere să fie tratat ca partener, nu ca suspect.
Pentru că în spatele fiecărei firme mici există o familie întreagă.
În spatele fiecărei afaceri există o poveste.
Și în spatele fiecărui antreprenor e un om care a ales să rămână aici, deși ar fi putut pleca.
Antreprenorul român nu e doar „om de afaceri”.
E un supraviețuitor cu factură și chitanță.
Un luptător cu bon fiscal.
Un idealist care, în loc de pensie liniștită, are planuri de investiții și, în loc de concediu, are controale.
Și poate, într-o zi, statul va pricepe că
dacă îți sufoci antreprenorii, îți îngropi economia.
Până atunci însă, antreprenorul român merge mai departe, cu buzunarul aproape gol, dar cu spatele drept.
Pentru că România reală nu se ridică din birourile ministerelor,
ci din fiecare firmă mică,
acolo unde curajul încă n-a fost trecut la „venit impozabil”.
SUSȚINEȚI AFACERILE ROMÂNEȘTI.
